Cererile pentru depunerea proiectelor aferente Măsurii 121 referitoare la modernizarea exploataţiilor agricole se pot depune până la jumătatea lunii august, potrivit anunţului publicat pe pagina principala a portalului Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit-APDRP.
Cererile de finanţare pentru măsura de investiţii 'Modernizarea exploataţiilor agricole' pot fi depuse la Oficiile Judeţene ale APDRP, până în data de 14 august 2013, ora 12.00.
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a deschis, în luna iunie, sesiunea de depunere a proiectelor pentru dezvoltarea fermelor familiale, suma alocată acestei sesiuni fiind de 50 de milioane de euro.
În cadrul etapei vor fi finanţate aproximativ 1.000 ferme de familie, cu o valoare maximă eligibilă a proiectului de 125.000 euro, din care până la 50.000 euro sprijin nerambursabil prin PNDR.
Conform MADR, pot depune proiecte persoane fizice, cu condiţia autorizării înaintea semnării contractului de finanţare, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale sau familiale şi alte tipuri de beneficiari eligibili în cadrul măsurii 121.
Pentru asigurarea cofinanţării, beneficiarii vor avea posibilitatea de a contracta credite printr-un fond de creditare creat de MADR, facilitând astfel necesarul de cofinanţare a proiectelor.
Ferma de familie este o fermă care produce pentru consumul propriu, iar surplusul este comercializat. Activităţile din cadrul fermei sunt realizate, în principal, de către membrii familiei. Dimensiunea economică a fermei de familie poate fi între 2 - 50 UDE (Unitatea de dimensiune economică). Aceasta exprimă dimensiunea unei exploataţii agricole determinată pe baza marjei brute standard a exploataţiei, transmite Agerpres.
Cererile pentru depunerea proiectelor aferente Măsurii 121 referitoare la modernizarea exploataţ