Mesajul a fost trimis. Multumesc!

În premieră, statul este co-proprietarul averii imobiliare a Bisericii. În Grecia

Publicat in Gandul, miercuri 31 iulie 2013 ·

După trei ani de recesiune şi de tăieri drastice din toate sectoarele, a venit şi rândul Bisericii Ortodoxe din Grecia să ajute ţara altfel decât cu susţinere morală şi rugăciuni de criză. Premierul de la Atena, Antonis Samaras, a anunţat marţi că s-a ajuns la un acord pentru crearea unei instituţii care să folosească în scopuri comerciale bunurile imobiliare ale Bisericii, jumătate din profit urmând să revină statului şi jumătate Bisericii Ortodoxe, informează Greek Reporter.

"Sfânta Dioceză a Atenei şi statul grec au decis să înfiinţeze imediat Compania comună pentru Exploatarea Proprietăţilor Imobiliare ale Biseriicii S. A. (EEAP, n.red.)", a anunţat biroul premierului Samaras, care a precizat că decizia vine într-o perioadă extrem de importantă pentru societatea elenă. Mai mult, a adăugat cabinetul de la Atena, ideea datează încă din 2009 şi îi aparţine Arhiepiscolului Ieronimos al Greciei, scrie Daily Star.

Cadrul legislativ al noii instituţii a fost creat de ministerele de Finanţe şi al Educaţiei.

Procedural, pasul următor este ca statul şi Biserica să contribuie cu câte 300.000 de euro fiecare, pentru capitalul iniţial al EEAP.

Pe urmă, toate proprietăţile imobliare ale Bisericii vor fi transferate acestei companii, cu un contract de închiriere pe 99 de ani. Instituţia va fi condusă de un board format din cinci oameni, după cum urmează: trei persoane desemnate de Ahiepiscopul Ieronimos, una din partea Ministerului de Finanţe şi alta din partea Ministerului Educaţiei.

Veniturile vor fi împărţite în mod egal între Biserică şi stat.

Înfiinţarea EEAP vine în condiţiile în care a existat multă presiune politică şi socială ca Biserica Ortodoxă din Grecia să ajute mai multe statul în aceşti ani cu grave probleme economice. Peste 100.000 de greci au semnat, la începutul lunii, o petiţie online intitulată "Impozitaţi Biserica"

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tulcea FOTO-VIDEO. Accident naval în apropiere de Maliuc! Implicată o ambarcațiune cu mai multe persone. Elicopterul SMURD intervine!

Ziua Constanta acum 2 ore
În urmă cu puțin timp, azi, 05 iulie, prin apel la 112 a fost solicitat ajutorul pompierilor militari în cazul producerii unui accident naval în apropiere de localitatea Maliuc, județul Tulcea. Din primele informații, este vorba despre o ambarcațiun

Primul cod roșu de caniculă. Anunțul de ultimă oră de la meteorologi

HotNews acum 3 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis sâmbătă dimineață o serie de coduri de caniculă pentru acest weekend. Valul de caniculă va acoperi aproape toată țara până duminică, zi în care va fi valabil și un cod roșu de caniculă în trei județe di

Scrisoarea de adio a lui Mihai Leu, publicată post-mortem pe rețelele de socializare: „Dacă citiți aceste rânduri, înseamnă că drumul meu pe acest pământ s-a încheiat”

Gazeta Sporturilor acum 40 minute
La o zi după ce Mihai Leu, fostul mare campion al României, a fost înmormântat la Hunedoara, pe pagina sa de socializare a fost publicată post-mortem o scrisoare pentru fanii lui. A contat enorm și înseamnă că drumul meu pe acest pământ a contat. Aț

Vicepremierul Tanczos arată către vinovații pentru deficitul bugetar: „Cei care au plătit salarii și pensii în plus”

HotNews acum 39 minute
Vicepremierul Tanczos Barna a afirmat, la Prima TV, că vinovații pentru deficitul bugetar de 9,3% din PIB sunt cei care au decis să majoreze salariile și pensiile fără să aibă resursele necesare. Tanczos susține că nici cheltuielile pentru investiți

Incendiu în Parcul Naţional Munţii Rodnei / Intervin pompierii de la Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud şi Maramureş

G4Media acum 38 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un incendiu a fost anunţat, sâmbătă, în zona de gol alpin din Parcul Naţional Munţii Rodnei, pe raza judeţului Maramureş. Pentru stingerea focului au fost mobilizate forţe de intervenţie de la Inspec

Incendiu la terasa mall-ului AFI Palace Cotroceni. „Au fost alertate 10 autospeciale de stingere și cinci echipaje SMURD”

HotNews acum 15 minute
Un incendiu a izbucnit, sâmbătă, la prânz, pe terasa mall-ului Afi Palace Cotroceni din București, anunță ISU, care precizează că „până in momentul de față nu avem informații cu privire la victime”. „La sosirea primelor echipaje de pompieri, incendi

Mihai Leu, un ultim mesaj: Drumul meu pe acest pământ s-a încheiat. Viaţa a fost pentru mine o luptă frumoasă. Tot ce contează, la final, e cât ai iubit şi cât ai fost iubit

News.ro acum o ora
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a murit marţi şi a fost înmormântat vineri, la Hunedoara. Sâmbătă, pe pagina de Facebook a marelui sportiv a fost postat un mesaj emoţionant, în care le mulţumeşte soţiei Anna şi fiului Marco, celor din lumea boxu

Cel mai mare Legoland din lume s-a deschis la Shanghai

Mediafax acum 2 ore
Un personaj Lego uriaş, înalt de 26 de metri, i-a întâmpinat pe primii vizitatori ai Legoland Shanghai, cel mai mare parc de acest tip din lume. Este primul Legoland din China şi a fost dezvoltat de compania Merlin Entertainments, în parteneriat cu

Taxa pe vin loveşte viticultura românească. Producători: Riscăm falimente în lanţ şi scumpiri masive

Ziarul Financiar acum 3 ore
Asociaţia Producătorilor şi Exportatorilor de Vinuri din România (APEV) trage un semnal de alarmă: introducerea accizei pe vinul liniştit este o măsură care ar putea afecta grav întreaga industrie vitivinicolă românească, o industrie cu rădăcini adâ

Julian McMahon, actor cunoscut din Fantastic Four, a murit la vârsta de 56 de ani / A fost căsătorit cu Dannii Minogue și este fiul celui mai longeviv ministru din istoria Australiei

G4Media acum 5 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Julian McMahon, actorul australian cunoscut pentru rolurile sale din serialele Charmed, Nip/Tuck şi FBI: Most Wanted, precum şi pentru interpretarea super-răufăcătorului Doctor Doom din Fantastic Fou

Vremea

București
acum

29°
sâm.

20°/33°
dum.

19°/36°
lun.

23°/39°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

22°
sâm.

17°/27°
dum.

18°/34°
lun.

20°/38°
mar.

19°/37°
Constanta
acum

30°
sâm.

20°/30°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

29°
sâm.

14°/30°
dum.

16°/33°
lun.

18°/36°
mar.

18°/35°
Timisoara
acum

28°
sâm.

16°/33°
dum.

16°/39°
lun.

21°/40°
mar.

19°/39°