În urma cu exact un an, în timpul Jocurilor Olimpice de la Londra, am fost invitat la o edicţie a emisiunii Studioul Olimpic la postul naţcional de televiziune, Moldova 1, moderata de Christian Frisk.
Acuzam atunci autoritaţcile Republicii Moldova de faptul ca au condamnat populaţia la mediocritate sportiva prin dispreţcul faţca de bazele sportive din ţcara. Recapitulând ideile de atunci, subliniam ruşbinea naţcionala a faptului ca nu exista în Chbişinau nici macar o sala de competicţii sportive apta sa organizeze un concurs internaţcional, ca stadionul, exclusiv de fotbal, pe care joaca naţcionala Moldovei, rivalizeaza din punct de vedere al capacitaţcii cu arenele comunale din occident, sau ca în locul Stadionului Republican, în centrul Chibşinaului, avem acum o pârloaga care abteapta un investitor pentru a deschide, probabil, un alt mall sau destinacţie pentru piţcipoancele locale. Ori despre faptul ca atlecţii moldoveni, de la care se aşbtepta minunea unei medalii olimpice de aur, se antreneaza în condiţcii improprii, fara susţcinerea celor care, dupa un rezultat miraculos, se înghesuie sa se fotografieze cu ei de pe scara avionului la întoarcerea acasa.
Desigur, situaţcia nu s-a modificat deloc în anul care a urmat. Rectific, nu s-a modificat în bine, pentru ca schimbari au fost. Moldova a pierdut, între timp, întreg lotul naţcional de judo şbi cea mai buna halterofila, una dintre pucinele sperancţe ale sportului moldovenesc la podiumurile competicţiilor mondiale. Toate acestea pe fondul indignarii publice, inclusiv a celor care au încasat sume frumoase pentru importul sportivilor înspre destinaţcii exotice. Toate s-au stins ca un foc de paie, aba cum se întâmpa cu orice efemerida media de la Chibinau. În continuare, ne amagim cu distinccii la competicţii de categorii inferioare, presa duduie de titluri bombastice privind finale de campionate europene
