A fost odată ca niciodată un băiat cu bun-simţ. Sau, cel puţin, aşa ni se părea. Şi băiatul cu bun-simţ, care aproape că roşea când îţi vorbea, s-a angajat, acum vreo zece ani, nu mai ştiu cum, la primărie. La cea din Iaşi.
Şi băiatu’ nostru, cu bun-simţ cum era, a început să urce, şi să urce, şi să urce. Şi să muncească. Sau, în privinţa muncii, poate că doar aşa ni se părea. Şi a fost director, unul tehnic!, şi a fost city manager, şi a fost şi purtător de vorbe. Dar ce n-a fost băiatu’ nostru cu bun-simţ! Şi se mira lumea. Şi se mirau jurnaliştii. Că, vai!, ce harnic şi capabil e băiatul cu bun-simţ.
End of story. Adică, aici s-a terminat povestea, pentru că realitatea a fost cu totul alta.
Tovarăşul Mihai Chirica – nu-l căutaţi în minte, că n-o să îl găsiţi! – este, de vreo zece ani, poate cel mai fidel slugoi, pardon!, subaltern, al primarului pesedist Gheorghe (pentru prieteni, Gigi) Nichita. Şi tot realitatea e că Chirica a suportat multe, dar multe!, de la acelaşi Gigi. Şi a înghiţit. Şi a tăcut. Şi a zâmbit. Şi a plimbat hârtii. Şi iar a înghiţit. Şi tot ce mergea prost făcea Chirica. Şi tot ce ieşea bine făcea Nichita.
Aşa au trecut ani. Mulţi ani. Iar slugoiul, pardon!, subal¬ternul Chirica, învăţa de la Gigi lecţie după lecţie. Iar cea supremă a fost tupeul. Ieşea mai des în faţă. Vorbea mult. Insulta. Era victimă. Mereu una politică! Era şi lăudat. De Gigi, cine altul? Până într-o zi, când slugoiul, vă rog să mă scuzaţi!, Chirica a fost ales consilier local. Apoi, viceprimar. Apoi, ca unic candidat, şef peste „cei roşii“ din Iaşi, la municipiu. Al doilea, după Nichita, şef la judeţ.
Şi, de aici, începe a treia poveste. Tot una reală.
Zilele trecute, ziariştii postului de televiziune Tele M din Iaşi, luând modelul unor jurnalişti ruşi, au scris pe asfalt mesaje prin care îi îndemnau pe e
