Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Scrutin prezidenţial în Zimbabwe apune epoca Mugabe?

Publicat in rfi, miercuri 31 iulie 2013 ·

În Zimbabwe locuitorii sunt chemaţi miercuri, 31 iulie, la urne pentru un scrutin prezidenţial inedit, incert şi cu mari şanse să fie fraudat. Preşedintele în exerciţiu, Robert Mugabe, la putere de 33 de ani şi în vârstă de 89 de ani ar mai dori încă un mandat, al 7-lea din lunga sa carieră. Opţiune ce-i este contestată de premierul şi adversarul său dintotdeauna, Morgan Tsvangirai, în vârstă de 61 de ani. În lipsa unor sondaje credibile, puţină lume se încumetă să avanseze pronosticuri în timp ce fiecare dintre cei doi concurenţi face declaraţii şoc.

Morgan Tsvangirai a prezis că va câştiga cu siguranţă şi asta « de o manieră destul de răsunătoare ». « Zimbabwe se va putea mişca în sfârşit din nou » a declarat cel care cu greu a colaborat, în ultimii patru ani cu preşedintele-candidat Robert Mugabe. Acesta din urmă a promis de partea sa « alegeri juste » şi a spus că dacă va fi învins se va retrage din viaţa politică.

O scenă politică pe care a marcat-o de mai bine de 3 decenii. Robert Mugabe este la cârma acestei ţări africane, de la independenţa Zimbabwe, obţinută în 1980. La începutul anilor 2000 statul african era ruinat de politica dusă de autocratul din fruntea lui. Milioane de locuitori au fost nevoiţi să emigreze, mai ales spre Africa de Sud, pentru a scăpa de o criză economică fără precedent, de şomaj, de o inflaţie galopantă şi de un regim considerat de mulţi drept dictatorial.

Precedentul scrutin, din 2008, a fost marcat de o surpriză. Tsvangirai obţinuse atunci la primul tur, 47 de procente contra doar 43 la sută pentru Mugabe. Partizanii acestuia, furioşi, ieşiseră atunci pe străzi pentru a se răfui cu opozanţii lor. Ciocnirile au făcut atunci 200 de morţi şi l-au împins pe Tsvangirai să se retragă din cursă lăsându-l pe bătrânul Mugabe să participe singur la turul doi. În 2009 însă, sub presiunea comunităţii internaţionale şi ca

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Video Accident grav pe A1 între Orăștie și Simeria: șase răniți, printre care doi copii

Adevarul acum 19 minute
Un accident rutier grav s-a produs luni dimineaţă pe autostrada A1, între Orăştie şi Simeria, unde trei autoturisme şi un autotren au fost implicate într-o coliziune soldată cu rănirea a şase persoane, printre care şi doi copii.

Rusia a lansat un nou baraj de drone și rachete asupra Ucrainei. Cel puțin o persoană a murit la Kiev

HotNews acum o ora
Rusia a lansat un nou baraj de drone și rachete asupra Ucrainei într-un atac din noaptea de duminică spre luni, omorând cel puțin o persoană și provocând mai multe incendii în Kiev, au declarat oficialii orașului, transmite Reuters. Primarul Kievulu

Incendiu puternic într-un bloc din Baia Mare. Două persoane au ajuns la spital și 28 de locatari au fost evacuați

Gandul acum o ora
Un incendiu puternic a izbucnit într-un bloc din Baia Mare, luni dumineață, 21 iulie 2025. În urma deflagrației, două persoane au fost rănite. S-a dispus evacuarea a 28 de persoane din imobil, iar pompierii au intervenit de urgență. Un incendiu a iz

Trump vrea ca echipa de fotbal american din Washington şi cea de baseball din Cleveland să revină la vechile nume / S-ar numi Washington Redskins Football Team, respectiv Cleveland Indians

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele SUA, Donald Trump, doreşte ca franciza de fotbal american din Washington şi echipa de baseball din Cleveland să revină la vechile nume, relatează AP, transmite News.ro. Urmărește cele ma

Clasamentul WTA: Irina Begu revine în Top 100, Jaqueline Cristian rămâne cea mai bine clasată româncă

Mediafax acum 41 minute
Jaqueline Cristian ocupă cel mai bun loc dintre jucătoarele din România în noul clasament WTA. Sportiva se află pe poziția 49, cu un total de 1116 puncte. A urcat două locuri față de săptămâna trecută. Irina Begu a reușit, de asemenea, o creștere re

Ecuadorul îl extrădează în SUA pe Fito, cel mai periculos traficant de droguri al țării

Ziua Constanta acum o ora
Guvernul ecuadorian l-a extrădat duminică în Statele Unite pe Jose Adolfo Macias, alias „Fito”, cel mai mare traficant de droguri din Ecuador, arestat la sfârșitul lunii iunie după un an și jumătate de fugă. Guvernul ecuadorian l-a extrădat duminică

Șase răniți, printre care și doi minori, în urma unui accident grav pe autostrada A1, în vestul țării (foto & video)

Press Alert acum o ora
Șase persoane, între care doi copii, au fost rănite, luni dimineața, în urma unui accident rutier produs între trei mașini și un TIR, pe Autostrada A1 Sibiu – Deva, în zona localității Simeria, județul Hunedoara. Potrivit Centrului Infotrafic din In

Horoscop pentru săptămâna 21 - 27 iulie 2025. Săptămâna debutează cu aspecte parteneriale pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 40 minute
Berbec Ești căutat de persoanele din anturajul apropiat în prima parte a săptămânii. Sunt posibile discuții și întâlniri cu lume diversă. Schimbul de informații este benefic pentru toată lumea, insă evită să povestești prea multe despre tine și plan

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 9 ore
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Accident grav, în Leșu! Un tânăr a murit, iar alți doi au ajuns la spital. Șoferul a condus beat

Gazeta de Bistrita acum o ora
Facebook Twitter Print WhatsApp Un accident grav s-a petrecut în această dimineață în localitatea Leșu, unde un autoturism s-a răsturnat. Trei tineri au fost grav răniți, doi dintre aceștia au fiind transportați, însă un al treilea a decedat. Poliți

Vremea

București
acum

26°
lun.

20°/38°
mar.

24°/42°
mie.

22°/37°
joi

23°/39°
Iasi
acum

24°
lun.

19°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

19°/30°
Constanta
acum

28°
lun.

21°/34°
mar.

24°/30°
mie.

24°/26°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

22°
lun.

18°/31°
mar.

20°/31°
mie.

17°/30°
joi

17°/31°
Timisoara
acum

24°
lun.

19°/41°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°
joi

22°/37°