Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Despre logica (economică) strâmbă a lui Victor Ponta

Publicat in Academia Catavencu, miercuri 31 iulie 2013 ·

În campania electorală pe care au început-o încă din 2010, Victor Ponta și USL-ul ne-au promis tuturor că, dacă vor veni la putere, în țară o să curgă lapte și miere. Până una alta, nu ne-am ales cu nimic altceva în afară de niște gogoși. Care cică de la 1 septembrie ar trebui să fie mai ieftine. Scăderea TVA-ului la pâine putea să fie, dacă ar fi fost făcută cum trebuie, șansa lui Victor Ponta de a ne oferi tuturor ocazia de a nu face mișto de el pe aceleași teme. Serios, și eu m-am săturat de apelativele dottore, copy-lot, ori pisicuț, însă cu fiecare mutare politică sau, de data asta economică, premierul României ne arată de ce își merită, cu vârf și-ndesat, desaga de porecle pe care a adunat-o de-a lungul timpului. Când a venit la putere, Ponta anunțase o chestie cel puțin interesantă: că marile schimbări pe care le va face USL-ul vor fi pe baza unor programe pilot și studii de fezabilitate. Reducerea TVA-ului la pâine putea fi exact asta: să vedem ce se întâmplă, cum e afectat bugetul, cum se reflectă în prețul covrigilor cu susan o scădere până la 9%. Și da, făcuta astfel, măsura ar fi fost una inteligentă. Orice reducere a poverii fiscale aduce cu sine o reducere a evaziunii fiscale ( cam 6,5 din 10 producători din panificație nu-și plătesc toate dările la stat) și lasă economia să respire. Cu un asemenea precedent, reducerea fiscalității ar fi putut să fie apoi extinsă și în alte domenii. Victor Ponta n-a făcut însă asta: la pachet cu o pâine (teoretic) mai ieftină o să vină (cu siguranță) o bere mai scumpă, după ce acciza la alcool o să crească de la 750 la 1000 de euro pe hectolitru, cu 25% cum ar veni. Și cu această creștere și o evaziune fiscală mai mare printre producătorii de băuturi spirtoase cu aromă de vin, vodcă ori coniac. Carevasăzică, filosofia economică a guvernului Ponta e simplă: ce ai luat pe mere ai dat pe pere. Până una alta, stați li

Articolul in Academia Catavencu >>

Citeste si top 10 stiri de azi

AUR solicită convocarea de urgenţă a Parlamentului în sesiune extraordinară, pentru a începe procedura de suspendare a preşedintelui Klaus Iohannis: Este un pas crucial pentru restabilirea democraţiei şi a pune capăt actualei crize politice

News.ro acum 24 minute
Alianţa pentru Unirea Românilor a depus marţi o solicitare pentru convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului în perioada 20-24 ianuarie 2025, arătând că scopul acestei solicitări este acela de a cere socoteală unui guvern care s-a dovedit

Andrew Tate scapă de arestul la domiciliu în dosarul care vizează exploatarea sexuală a 34 de femei. Măsura, înlocuită cu controlul judiciar

HotNews acum 20 minute
Tribunalul Bucureşti a decis, marți, să înlocuiască arestul la domiciliu cu controlul judiciar în cazul lui Andrew Tate. În dosarul care îl vizează, este cercetat pentru exploatarea sexuală a 34 de femei, începând cu 2015. Decizia nu este definitivă

Trump urmează să participe online la Forumul Economic Mondial de la Davos, iar Zelenski în persoană. Ruşii nu au voie la WEF de trei ani

News.ro acum 45 minute
Donald Trump urmează să participe - prin intervenţie video -, la trei zile după învestire, săptămâna viitoare, la 23 ianuarie, la cea de-a 55-a ediţie a Forumului Economic Mondial (WEF) la Davos, în Elveţia, unde preşedintele ucrainean Volodimir Zel

George Simion, ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR)

Ziua Constanta acum 3 ore
George Simion, a anunțat, marți, că a fost ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR). „Am fost ales azi în calitate de vicepreședinte al European Conservatives and Reformists Party, lucru care ne va înlesni mu

Ziua Culturii Naţionale la Biblioteca Bucovinei

Crai Nou acum 3 ore
Miercuri, 15 ianuarie a.c., de Ziua Culturii Naţionale, la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, în Sala de Artă „Elena Greculesi”, cu începere de la ora 11:30, vor avea loc conferinţe despre poetul naţional Mihai Eminescu: „Mihai Eminescu – 175. Lect

Incendiu la Centrala Cernavodă. În ce situație sunt cele două reactoare nucleare

Ziare.com acum 3 ore
Autorităţile anunţă, marţi, 14 ianuarie, că iese fum de la etajul 1 al unei clădiri administrative din cadrul Centralei nuclearelectrice Cernavodă. Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă precizează, însă, că securitatea celor două reactoar

Sebastian Burduja, despre schema de compensare şi plafonare în energie: Lucrăm pe mai multe scenarii. Un scenariu este continuarea schemei, aşa cum este ea astăzi, pentru o perioadă limitată de 3-6 luni, în funcţie de situaţia regională

News.ro acum 45 minute
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a declarat marţi, despre schema de compensare şi plafonare în energie că se lucrează pe mai multe scenarii iar un astfel de scenariu este continuarea schemei, aşa cum este ea astăzi, pentru o perioadă limitată

Maia Sandu acuză Kremlinul pentru provocarea intenţionată a crizei energetice din Transnistria: „Scopul este clar: escaladarea situaţiei”

HotNews acum 36 minute
Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, care a convocat marţi Consiliul Suprem de Securitate al ţării, a acuzat Kremlinul şi compania Gazprom pe care o controlează de provocarea intenţionată a crizei energetice din Transnistria, potrivit News.ro.

România participă din 2025 cu militari la trei din cele opt grupuri de luptă ale NATO: Am trimis în Slovacia sisteme moderne cu rachete antitanc

HotNews acum 2 ore
România și-a extins prezența începând cu luna ianuarie a anului 2025, cu efective și tehnică militară la încă două grupuri de luptă ale NATO care funcționează în țările aliate de pe Flancul Estic, anunță MApN. Armata română a trimis un detașament an

Termenele pentru Casa Verde Fotovoltaice, prelungite după problemele cu instalatorii „ţepari"

Mediafax acum 6 ore
Ministrul mediului, apelor şi pădurilor, Mircea Fechet, a semnat marţi proiectul de modificare a Ghidului de finanţare pentru Programul Casa Verde Fotovoltaice 2023, pentru a veni în sprijinul cetăţenilor care beneficiază de acest program. Proiectul

Vremea

București
acum

mar.

-1°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
vin.

-1°/5°
Iasi
acum

mar.

-2°/1°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/2°
vin.

1°/4°
Constanta
acum

mar.

0°/2°
mie.

-1°/3°
joi

-0°/4°
vin.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

-2°
mar.

-5°/-0°
mie.

-5°/-1°
joi

-6°/-0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-3°
mar.

-3°/2°
mie.

-2°/1°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°