O poezie scrisă de Nicolae Ceauşescu a fost descoperită în arhivele comunismului. Poezia nu are nici titlu, nici semnătură, însă după grafie şi fondul documentar de arhivare în care a fost găsită, jurnaliștii de la adevarul.ro susţin că a fost scrisă cu mâinile fostului dictator.
Poezia a fost descoperită într-un dosar al Cancelariei Comitetului Central al PCR din ultimii ani de putere.
În poezia scrisă de mână, Ceauşescu nu respecta ortografia şi punctuaţia. Se poate observa că, pe parcursul celor cinci strofe, nu a folosit absolut niciun semn de punctuaţie, cu excepţia unui singur punct, pus la finalul primei strofe.
De vreii să fii nemuritor
Poete scrie pentru ţară
Vers simplu dar cutezător
În el mândria de popor tresară.
Scrie de daci şi de romani
De munţi de râuri şi câmpii
De muncitori şi de ţărani
De cântecul voios de ciocârlii
Scrie de ce ni drag, de ce iubim
De eşti poet şi de partid să scrii
Prin el în ţară liber azi trăim
Scrie cât mai frumos aşa cum ştii
Să scrii că noi muncim din greu
Că totul nu-i aşa cum vrem
Dar mergem înainte tot mereu
Noi făurim uniţi tot ce avem
În tricolor avem simbol deplin
Albastru cer cu stele şi senin
Galben din holdele bogate aurii
Roşu ca sângele vărsat în bătălii
(Sursa: rtv.net) O poezie scrisă de Nicolae Ceauşescu a fost descoperită în arhivele comunismului. Poezia nu are nici titlu, nici semnătură, însă după grafie şi fondul documentar de arhivare în care a fost găsită, jurnaliștii de la adevarul.ro susţin că a fost scrisă cu mâinile fostului dictator.
Poezia a fost descoperită într-un dosar al Cancelariei Comitetului Central al PCR din ultimii ani de putere.
În poezia scrisă de mână, Ceauşescu nu respecta ortografia şi punctuaţia. Se poate ob