Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO Călătorie sub semnul muzicii. Corul „Cantemus“ a revenit acasă cu cinci medalii de la un concurs din Italia

Publicat in Adevarul, miercuri 31 iulie 2013 ·

De cinci ani, artişti din Corul „Cantemus“ duc muzica şi spiritul basarabean în ţările europene şi revin acasă cu premii. Ultimele cinci medalii le-au cucerit săptămâna trecută la concursul de cântec coral „Seghizzi“ din Italia

„Cantemus“ este primul cor din Moldova care a ajuns pe scena prestigiosului concurs cu o istorie de jumătate de secol. La cea de-a 52-a ediţie, artiştii noştri au participat la trei categorii de cântec coral. Printre norocoşi s-a numărat reporterul „Adevărul“.

Pe lângă emoţiile competiţiei, concursul din Italia ne-a oferit şi prilejul unei călătorii frumoase prin cinci ţări europene. Până în oraşul Gorizia, gazda evenimentului, am avut de mers două zile cu autocarul. Cel mai lung popas, de nouă ore, l-am făcut în oraşul maghiar Debrecen, al doilea ca mărime din Ungaria.

În centrul urbei e o piaţă pietonală uriaşă, în mijlocul căreia se află cea mai mare fântână ceramică din Europa. Alături se înalţă Marea Biserică Reformată. Este locul îndrăgit de skaterii, dar şi de turiştii străini care ţin neapărat să-şi facă poze aici. Dacă eşti înfometat, la orice colţ îţi poţi cumpăra o lipie fiartă în ulei şi unsă cu smântână. Stând la rând după această bunătate ungurească, am schimbat câteva vorbe cu doi americani, care ne-au spus că vor trece prin Moldova în drum spre Mongolia. Auzind de unde suntem, vânzătoarea şi-a lăudat marfa într-o română perfectă.

Oraşul elveţian Lugano este situat pe un lac alpin

ORAŞUL CU DOUĂ NUME

Porniţi marţi la amiază din Chişinău, joi seara eram la destinaţie, în Gorizia. De fapt, acesta e numele italian al oraşului situat de o parte şi alta a graniţei dintre Italia şi Slovenia, în Munţii Alpi. Denumirea în slovenă e Nova Gorica, ceea ce înseamnă „muntele mic“. Timp de trei zile cât a durat concursul am tot făcut naveta dintr-o ţară în alta. Drumul de la hostelul din Nova Gorica

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Prințul Paul Philippe al României, reținut în Franța

Ziua Constanta acum o ora
Prințul Paul Philippe al României a fost arestat în Franța, conform unor surse judiciare citate de STIRIPESURSE.RO. În urma solicitărilor adresate de către Sirene România către omologii Franța, astăzi, 7 aprilie, autoritățile franceze au informat că

Cartel pe piața echipamentelor medicale / Consiliul Concurenței investighează cinci companii care ar fi crescut artificial prețurile în perioada pandemiei de Covid

HotNews acum 43 minute
Consiliul Concurenței a declanșat o investigaie pe piața comercializării echipamentelor medicale și de protecție, suspectând că mai multe companii ar fi format un cartel pentru fixarea prețului și împărțirea pieței, în perioada pandemiei de Covid. Î

Metro Boomin, producător american de hip-hop şi trap, va veni prima dată în România la UNTOLD X

News.ro acum o ora
Metro Boomin, arhitectul sunetului hip-hop şi trap al ultimului deceniu, vine pentru prima dată în România, în cadrul UNTOLD X, cu un show ce marchează singura sa apariţie la un festival din Europa în acest an, anunţă organizatorii. Considerat unul

Nicuşor Dan: Declaraţiile făcute de Dragoş Sprânceană sunt complet diferite de poziţia oficială a statului român. Ori domnul Marcel Ciolacu îi retrage statutul de emisar, ori îşi dă demisia imediat

News.ro acum o ora
Primarul Capitalei, candidat independent la alegerile prezidenţiale Nicuşor Dan, transmite luni că declaraţiile făcute de Dragoş Sprânceană sunt complet diferite de poziţia oficială a statului român, şi premierul Marcel Ciolacu ori îi retrage statut

VIDEO A murit Jay North, actorul care l-a interpretat pe Dennis în serialul TV „Dennis the Menace”

HotNews acum o ora
Jay North, cunoscut pentru interpretarea personajului principal din serialul TV „Dennis the Menace” („Dennis, pericol public!”) difuzat în anii ’60, a murit la vârsta de 73 de ani, scrie agenția EFE. Laurie Jacobson, prietenă și colegă de platou cu

Premierul se dezice de afirmațiile lui Dragoș Sprînceană: „Nu există un emisar al lui Ciolacu”

Adevarul acum o ora
Marcel Ciolacu spune că declarațiile lui Dragoș Sprînceană nu implică o poziție oficială a statului român, menționând însă că a apelat la mai mulți români din SUA pentru deschiderea relațiilor cu administrația americană.

Lucian ROMAȘCANU, rezervat în privința vizitei în SUA: Este o parte dintr-o acțiune de diplomație tradițională sau non-tradițională

Gandul acum 40 minute
Președintele Consiliului Județean Buzău, Lucian Romașcanu, a declarat luni că nu va face comentarii despre vizita sa recentă în Statele Unite ale Americii, subliniind că aceasta face parte „dintr-o acțiune mai mare de diplomație tradițională și non-

Poşta Română a trimis către 93 de ţări documentele pentru românii care vor vota prin corespondenţă / Cele mai multe plicuri, în Germania / Câte o persoană a cerut să voteze în Peru, Estonia şi Albania

News.ro acum 3 ore
Poşta Română anunţă, luni, că a trimis către 93 de ţări documentele pentru românii care vor vota prin corespondenţă. Cekle mai multe trimiteri, peste 1.300 au fost în Germania, cele mai puţine în Peru, Estonia şi Albania, unde câte o persoană a ceru

Procurorii au prelungit arestul preventiv pentru generalul Cătălin Zisu

Mediafax acum 46 minute
Procurorii continuă cercetările în dosarul generalului Cătălin Zisu, acuzat de abuz în serviciu. Autoritățile vor face percheziții informatice în perioada următoare. De asemenea, expertiza legată de tablourile găsite la percheziții este în desfășura

Un bărbat a fost reținut după ce și-a înjunghiat soția și socrii. Unde a avut loc incidentul

Ziare.com acum 44 minute
Un bărbat de 33 de ani a fost reţinut de poliţiştii din Dolj, pentru 24 de ore, după ce a agresat şi a înjunghiat patru persoane, printre care soţia sa şi socrii săi. Agresorul a fugit după comiterea faptei, fiind prins ulterior. Pe numele său a fos

Vremea

București
acum

lun.

1°/7°
mar.

1°/10°
mie.

2°/11°
joi

2°/13°
Iasi
acum

lun.

-2°/5°
mar.

-1°/9°
mie.

-1°/8°
joi

2°/7°
Constanta
acum

lun.

2°/7°
mar.

1°/10°
mie.

3°/9°
joi

4°/12°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-4°/3°
mar.

-1°/7°
mie.

-1°/8°
joi

2°/8°
Timisoara
acum

lun.

-2°/6°
mar.

-1°/11°
mie.

0°/12°
joi

3°/12°