Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Două mărci ale Fares Orăştie iau faţa Lipton pe piaţa ceaiului

Publicat in Ziarul Financiar, joi 1 august 2013 ·

Fares şi Aromfruct, două branduri ale producătorului local Fares din Orăştie, domină vânzările de ceai în retail şi devansează marca Lipton din portofoliul gigantului Unilever, un grup cu bugete de promovare mult mai mari decât ale producătorului român.

Laboratoarele Fares Bio Vital, o afacere deţinută de patru antreprenori români, în care Silviu Socol (44 de ani) deţine pachetul majoritar, a încheiat anul trecut cu afaceri de 10,8 mil. euro, în creştere cu peste 20% faţă de anul anterior şi cu o marjă de profit de 20%. Compania deţine primul loc pe piaţa de 28 mil. euro a ceaiului, potrivit datelor companiei de cercetare Euromonitor. Mărcile Fares sunt singurele care reuşesc să facă faţă invaziei brandurilor importate – Belin (Polonia), Celmar sau Lipton.

Consumul de ceai a crescut în 2012 cu 4% faţă de anul precedent şi cu 33% faţă de 2008, ajungând până la aproa­pe 1,5 mil. kg, arată analiza ZF pe baza datelor Euromonitor. Luând în calcul faptul că pentru o cană de ceai sunt necesare circa 2 grame, calculele ZF arată că un român a consumat anul trecut circa 36 de căni, adică 3 căni pe lună. Cel mai mare consum din Europa este în Irlanda, de 80 de căni lunar.

Citiţi articolul integral pe www.zfcorporate.ro o analiză despre piaţa ceaiului în 2012

Acest articol a apărut în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 01.08.2013

ZF Corporate este serviciul specializat de ştiri cu plată al Ziarului Financiar. Pentru a putea citi aceste ştiri trebuie să vă abonaţi la ZF Corporate sau la unul din cele 12 fluxuri ale sale, profilate pe sectoare de activitate (Bănci, Retail, Imobiliare şi altele). Detalii de abonare la ZF Corporate: Alexandru Matei (tel. fix: 0318.256.286, tel. mobil: 0766.606.994) sau trimiteţi un email cu datele dumneavoastră de contact prin care solicitaţi informaţii şi abonare la adresa alexandru.matei@zf.ro sau

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Consiliul Concurenţei a câştigat definitiv procesul cu Energy Financing Team; compania a fost amendată pentru o înţelegere anticoncurenţială

HotNews acum 2 ore
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a confirmat definitiv că Energy Financing Team AG (EFT) a încălcat Legea concurenţei prin participarea la o înţelegere anticoncurenţială pe piaţa producerii şi comercializării de energie electrică, a anunţa

Israelul aruncă pliante peste Gaza cu fotografia lui Sinwar şi un mesaj despre Hamas

Mediafax acum 28 minute
Sâmbătă, avioanele israeliene au aruncat pliante peste sudul Fâşiei Gaza care conţin o fotografie a şefului Hamas, Yahya Sinwar, decedat, însoţită de mesajul „Hamas nu va mai conduce Gaza”. „Sinwar v-a distrus vieţile”, se arată în pliantul, scris î

Wiz Khalifa, trimis în judecată la Constanța, după ce ar fi fumat canabis pe scenă la "Beach, Please!"

Ziua Constanta acum 3 ore
Rapperul american Wiz Khalifa a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT Constanța după ce şi-a aprins o ţigară cu canabis pe scenă, în timp ce susţinea un concert la Festivalul "Beach, Please!" de la Costineşti în luna iulie, conform Antena 3.

Andrew Tate spune că vrea să aibă o moarte „eroică” precum cea a liderului Hamas, Yahya Sinwar

Libertatea acum 2 ore
La doar trei zile de la uciderea liderului Hamas, Yahya Sinwar, fostul campion la kickboxing Andrew Tate a publicat în cursul zilei de sâmbătă, 19 octombrie, un mesaj pe X în care mărturisea că se „roagă” să aibă parte de o moarte ca cea a lui Sinwa

Hezbollah a tras sâmbătă zeci rachete în nordul Israelului, în timp ce rachete israeliene au lovit Gaza

News.ro acum 2 ore
Armata israeliană a declarat că Hezbollah a lansat sâmbătă zeci de rachete şi mai multe drone către nordul Israelului, ucigând o persoană, o dronă fiind direcţionată către reşedinţa de vacanţă a prim-ministrului israelian Benjamin Netanyahu, potrivi

Patru morţi şi 12 răniţi într-un accident major la ieșirea de pe o autostradă din Polonia în care au fost implicate peste 20 de autovehicule

G4Media acum 2 ore
Patru oameni au murit şi 12 au fost răniţi într-un accident major în care au fost implicate 22 de autovehicule în apropiere de oraşul polonez Gdansk, relatează media locale sâmbătă, preluate de dpa, transmite Agerpres. Accidentul s-a produs vineri s

Breaking Un resort din Antalya plin cu turiști români a fost cuprins de flăcări

Adevarul acum 2 ore
Un incendiu de proporții a izbucnit la un resort din Kemer, la 40 de km de Antalya. Turiștii români aflați în vacanță în acea zonă au fost evacuați.

Șofer prins de radar cu 226 km/h pe Autostrada A4. Polițiștii l-au amendat și i-au reținut carnetul

Libertatea acum 4 ore
Un șofer de 40 de ani a fost amendat și a rămas fără carnet, după ce a fost prins, sâmbătă dimineață, conducând cu mare viteză pe Autrostrada A4 din județul Constanța. Radarul a înregistrat că șoferul mergea cu 226 km/h, de două ori mai mult decât v

Tenis de masă: Bernadette Szocs va juca pentru aur la Campionatul European, la dublu

News.ro acum 36 minute
Perechea Bernadette Szocs/Sofia Polcanova (România/Austria) s-a calificat, sâmbătă, în finala probei de dublu feminin din cadrul Campionatului European Individual 2024, care se desfăşoară la Linz. Szocs şi Polcanova îşi vor apăra titlul continental

Ciucă: Sudul ţării nu trebuie să rămână roşu, adică al PSD

G4Media acum 4 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat sâmbătă, la Videle, cu prilejul învestirii în funcţie a primarului Cornel Gogan, că „sudul ţării nu trebuie să rămână roşu, adică al PSD” şi şi-a exprimat speranţa că echipa care va prelua conducerea admin

Vremea

București
acum

12°
sâm.

6°/13°
dum.

6°/14°
lun.

8°/16°
mar.

9°/17°
Iasi
acum

10°
sâm.

5°/11°
dum.

4°/13°
lun.

5°/15°
mar.

7°/18°
Constanta
acum

12°
sâm.

8°/12°
dum.

8°/14°
lun.

9°/15°
mar.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

13°
sâm.

4°/13°
dum.

4°/15°
lun.

5°/16°
mar.

6°/17°
Timisoara
acum

16°
sâm.

6°/16°
dum.

6°/16°
lun.

7°/17°
mar.

8°/19°