Un tânăr, care a fost uitat cinci zile fără apă şi mâncare într-o celulă a unei închisori din Statele Unite, va primi de la administraţia american despăgubiri în valoare de 4,1 milioane de dolari (aproximativ 3 milioane de euro), relatează presa americană.
Daniel Chong, în vârstă de 25 de ani, a fost nevoit să-şi bea urina pentru a supravieţui, după ce a fost uitat de către temnicierii săi de la Agenţia Americană Antidrog (DEA) într-o celulă fără ferestre, cu o suprafaţă de 1,5 pe 3 metri.
Tânărul, student la Universitatea din San Diego (sudul Californiei), a fost reţinut împreună cu alte persoane în aprilie 2012, în cadrul unei operaţiuni DEA, în timp ce fuma canabis la un prieten al său, relatează Los Angeles Times.
El a fost reţinut, interogat rapid de către agenţii DEA şi i s-a spus că va fi eliberat în curând, dar agenţii ar fi uitat de existenţa lui.
Chong a reuşit să-şi scoată cătuşele, însă nu a putut ieşi din celulă, iar apelurile sale de ajutor au rămas fără răspuns. El a început să piardă rapid din greutate şi să aibă halucinaţii.
Crezând că va muri, tânărul şi-a spart ochelarii şi a încercat să scrie cu un ciob pe braţul său "Îmi pare rău, mamă".
Când a fost găsit, Chong era într-o stare avansată de deshidratare şi acoperit de propriile excremente. El a fost spitalizat pentru cinci zile.
"A fost un accident, unul foarte grav şi oribil", a declarat marţi Chong, la o conferinţă de presă. Potrivit avocatului său, tânărul a fost nevoi să urmeze un curs de psihoterapie intensivă şi suferă de stres posttraumatic.
Potrivit presei, despăgubirile au fost aprobate de către Departamentul de Justiţie al Statelor Unite. Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »