Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Piaţa chiriilor: cum au evoluat preţurilor minime cerute în cartierele din marile oraşe

Publicat in Ziua de Vest, joi 1 august 2013 ·

Spre deosebire de segmentul vânzărilor de apartamente, caracterizat de un trend al preţurilor relativ unitar, general descendent, cel al închirierilor de apartamente a avut o evoluţie evident eterogenă în ultimul an. O analiză realizată de Imobiliare.ro asupra chiriilor minime practicate în anumite cartiere ale marilor oraşe relevă nu doar scăderi, ci şi creşteri ale pretenţiilor proprietarilor în ultimele 12 luni.

Variaţiile sunt diferite atât în funcţie de zonele specifice luate în calcul, cât şi de tipul apartamentelor scoase la închiriere. O astfel de evoluţie este caracteristică unei pieţe aflate în curs de stabilizare, în care proprietarii încearcă în mod natural să se alinieze la cererea şi puterea de cumpărare venite din partea potenţialilor clienţi, ajustându-şi pretenţiile atât în plus, cât şi în minus.

Timişoara

În Timişoara, zona Complex Studenţesc, chiria minimă pentru o garsonieră a scăzut la 130 de euro, de la 150 de euro pe lună în aceeaşi perioadă a lui 2012. La două camere, cel mai mic tarif a crescut de la 160 la 200 de euro pe lună, în vreme ce, la trei camere, preţul minim a ajuns la 250 de euro pe lună, faţă de 260 de euro pe lună. În zona Aradului, pretenţiile proprietarilor s-au menţinut relativ la acelaşi nivel pentru apartamentele cu două camere (200-220 de euro pe lună), dar au crescut uşor la cele cu trei camere, de la 220 la 230 de euro pe lună.

Bucureşti

Capitala este oraşul ce ilustrează cel mai bine evoluţia eterogenă a chiriilor practicate pentru apartamente. În cartierul Dristor, spre exemplu, o garsonieră poate fi închiriată în prezent cu 200 de euro pe lună, faţă de 210-225 de euro pe lună anul trecut. La două camere, preţurile au rămas relativ stabile, în jurul a 250 de euro pe lună. La apartamentele cu trei camere, preţul minim cerut în prezent este de 320 de euro pe lună, faţă de un minimum de 250 d

Articolul in Ziua de Vest >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu acuză „USR că plagiază fără rușine amendamentele PSD și se mai și laudă cu asta”. Ce a spus despre reducerea subvenției pentru partide

HotNews acum 3 ore
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, i-a acuzat pe cei din USR că au „pornit pe calea plagiatului” și susține că „parlamentarii social-democrați sunt cei care au propus, de fapt, reducerea cu 40% a subvenției alocate partidelor politice”.

„Nu vrem un împărat”. Reacțiile țărilor din BRICS în fața amenințărilor lui Donald Trump

HotNews acum o ora
Națiunile în curs de dezvoltare care au fost prezente la summitul BRICS, luni, la Rio de Janeiro, au respins acuzația lui Donald Trump cum că ar fi „antiamericane”, iar președintele brazilian a declarat că lumea nu are nevoie de un „împărat”, când a

Marius Tucă Show începe marți, 8 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Liviu Dragnea

Cancan acum 2 ore
Invitatul zilei este Liviu Dragnea, fost lider al PSD. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum 6 ore
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

George Simion face sondaj pe Facebook după ce a anunțat o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan: „Dacă pică, vreți să mai atacăm la CCR măsurile fiscale?”

HotNews acum 2 ore
Liderul AUR, George Simion, a lansat luni seară un sondaj pe Facebook, după ce partidul său a anunțat că va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan, care și-a angajat astăzi răspunderea pentru pachetul fiscal. Simion

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 10 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

Trump anunță tarife de 25% pentru Japonia și Coreea de Sud. Avertismente transmise prin scrisori oficiale

HotNews acum 3 ore
Președintele Donald Trump a anunțat luni că Statele Unite vor impune o taxă vamală de 25% pentru importurile din Japonia și Coreea de Sud, începând cu 1 august. Liderul de la Casa Albă a prezentat astfel primele două scrisori adresate partenerilor c

Șoc în politica franceză: un deputat proeminent de dreapta s-a sinucis

Adevarul acum 2 ore
Un om politic de dreapta, cunoscut pentru verticalitatea și convingerile sale, a fost găsit spânzurat în locuința sa din Anet. Clasa politică franceză este în doliu.

Ilie Bolojan explică de ce mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii cu pensii mai mari de 3.000 de lei trebuie să achite contribuţii la sănătate: Nu mai putem fi o ţară de excepţii, pentru că nu ne mai putem permite

News.ro acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni seară, că era necesară creşterea numărului de persoane care contribuie la fondul de asigurări de sănătate, de aceea s-a găsit soluţia de a plăti mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii

De ce spune un lider PPE că moțiunea de cenzură împotriva Ursulei von der Leyen inițiată de eurodeputați români „nu e un lucru bun”

HotNews acum 4 ore
Faptul că inițiatorii moțiunii de cenzură împotriva Comisiei Europene sunt europarlamentari aleși în România nu este un lucru bun, pentru că țara noastră este inevitabil asociată cu un demers antieuropean, a declarat luni, la Strasbourg, eurodeputat

Vremea

București
acum

26°
mar.

21°/38°
mie.

17°/35°
joi

15°/26°
vin.

16°/30°
Iasi
acum

28°
mar.

23°/38°
mie.

19°/31°
joi

15°/22°
vin.

12°/24°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/30°
mie.

22°/27°
joi

17°/27°
vin.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

18°/41°
mie.

14°/21°
joi

12°/18°
vin.

13°/21°
Timisoara
acum

18°
mar.

18°/36°
mie.

13°/19°
joi

11°/24°
vin.

16°/25°