● Deturnarea / Kapringen (Danemarca, 2012), de Tobias Lindholm.
Cînd un vapor comercial danez este capturat, în apele Oceanului Indian, de nişte piraţi (somalezi) ai zilelor noastre, preşedintele companiei deţinătoare a vaporului decide să negocieze personal pentru eliberarea echipajului. Piraţii (reprezentaţi de un excelent vorbitor de engleză, care insistă – nu neapărat liniştitor – să fie considerat un simplu intermediar/interpret) încep prin a cere 15 milioane de dolari. Încrezător în abilitatea sa de a-şi păstra sîngele rece la masa tratativelor (deşi e prima oară cînd şi-o exersează negociind pentru vieţi omeneşti), preşedintele companiei începe prin a oferi un sfert de milion. Procesul de negociere se va întinde pe cinci luni.
DE ACELASI AUTOR Din intertextul lui Django Politică şi pop Călători în timp Turbo-melo euro-senzualist Munca disciplinată a regizorului-scenarist Tobias Lindholm constă în relatarea fără comentarii a acestui proces, comutînd cu regularitate între incinta companiei din Copenhaga (unde punctul de vedere narativ e aliniat la perspectiva preşedintelui) şi spaţiul aproape la fel de închis al vaporului imobilizat în larg (unde punctul de vedere narativ e aliniat, nu mai puţin riguros, la perspectiva unuia dintre ostatici – bucătarul echipajului). Reprezentativă pentru inteligenţa sobră a narării este decizia de a trata declanşarea crizei – năvălirea piraţilor pe navă – nu de-aproape, din preajma bucătarului, ci de departe, din preajma preşedintelui de companie chemat să asculte ultima transmisiune a comandantului de navă. Comutarea între cele două canale de acces la evenimente nu face ca accesul spectatorului să fie, în ansamblu, altfel decît parţial, mărginit, „tunelar“ – aşa-zisul translator, cu insistenţa sa de a nu fi confundat cu piraţii (pe care, totuşi, el şi numai el pare să-i conducă), nu e mai puţin incognoscibil pe
