Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ultima speranță, în Țara Sfântă

Publicat in Gorj Domino, vineri 2 august 2013 ·

Pandurii Târgu Jiu a reușit doar o remiză acasă, la Cluj, cu Hapoel Tel Aviv, în turul 3 preliminar al Europa League, iar speranțele de calificare s-au diminuat mult.

Pandurii s-a mutat pe Cluj Arena cu speranța că va juca multe meciuri europene de acum înainte pe cocheta arenă din Ardeal. Cu 4 ex-clujeni în primul unsprezece, Erico, Christou, Nicoară și Ungurușan, Pustai a ținut să-și apropie și publicul neutru de partea sa. Startul a fost fantastic pentru olteni. Nistor a deschis scorul în minutul 4 cu largul concurs al portarului Amos, care a scăpat mingea în poartă după șutul destul de slab al fotbalistului din Târgu Jiu.

Golul parcă le-a turnat plumb în ghete oamenilor lui Pustai. Cu o autosuficiență inexplicabilă, Pandurii s-a retras și a acceptat dominarea totală a oaspeților. Până la gol nu a mai fost mult, mai ales că gafele în defensivă s-au ținut lanț. Stanca nu a avut replică la lovitura liberă a lui Sasha de la marginea careului și Hapoel a egalat în minutul 29. Absent cu Petrolul din cauze medicale, Nicoară a fost la fel de invizibil și cu Hapoel. Pustai l-a chemat pe bancă și l-a trimis în teren pe Buleică. Asta nu a schimbat mare lucru. Stanca a păstrat în finalul primei părți scorul egal cu un reflex mare.

Amos, din diavol, înger

Pandurii a venit cu altă atitudine de la cabine. Mai curajoși, oltenii au pus presiune pe echipa din Israel și defensiva lor s-a clătinat serios la două faze fixe. Amos, portarul caraghios din debut, s-a transformat în înger și a avut două intervenții de senzație la șuturile lui Eric (min. 49) și Momcilovic (min. 52). Același Amos l-a blocat și pe Matulevicius, scăpat singur cu goalkeeperul advers, fază în care pandurii au cerut penalti, însă centralul rus nu a acordat nimic. Nici cu două vârfuri veritabile pe teren, Pandurii nu a obținut victoria, calificarea fiind mult mai difici

Articolul in Gorj Domino >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mark Rutte spune că Beijingul ar putea îndemna Rusia să atace NATO. „Am nevoie de tine pentru a-i ţine ocupaţi în Europa”

Adevarul acum 23 minute
Dacă Beijingul ar decide să atace Taiwanul, este foarte probabil că va folosi Rusia pentru a lovi Europa, a afirmat secretarul general al NATO, Mark Rutte.

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Cutremur de suprafață, duminică dimineață, în județul Gorj

HotNews acum o ora
Un cutremur de suprafaţă cu magnitudinea 3,3 s-a produs, duminică dimineaţa, la ora 6:29, în Oltenia, judeţul Gorj, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), transmite Agerpres. Seis

Bilanțul inundațiilor din TEXAS a urcat la 51 de morți. În continuare zeci de persoane sunt date dispărute, inclusiv 27 de fete de la o tabără de vară

Gandul acum 43 minute
Bilanțul victimelor inundațiilor devastatoare care au cuprins centrul statului Texas a urcat la 51 de morți, a anunțat șeriful comitatului Kerr, citat de NBC. Printre victime se numără și câțiva copii. Între timp, autoritățile caută în continuare ze

Pe site-ul Ministerului Sănătății va fi disponibil un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Ziua Constanta acum 23 minute
Începând cu 14 iulie 2025, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătății un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale. Anunțul a fost făcut de Ministerul Sănătății pe pagina de Facebook. Noul ministrul al Sănătății, Alexa

VIDEO Ayatollahul Ali Khamenei, prima apariţie publică după recentul conflict cu Israelul

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, a participat sâmbătă la un eveniment religios, prima sa apariţie publică după încetarea focului cu Israelul, potrivit imaginilor difuzate de televizi

Elon Musk anunţă formarea unui nou partid în SUA: Astăzi, se formează „America Party” pentru a vă reda libertatea

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Miliardarul Elon Musk, care şi-a încheiat în iunie misiunea de şef al Departamentului american pentru Eficienţă Guvernamentală (DOGE) şi a intrat ulterior în conflict cu Donald Trump, a anunţat sâmbă

Gigi Becali exclamă, după Supercupa României: „Nu am avut de când sunt eu în fotbal așa jucător”

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
. Gigi Becali, patronul roș-albaștrilor, a avut cuvinte de laudă la adresa lui Juri Cisotti, mijlocașul ofensiv al campioanei din Liga 1. Echipa începe cu Cisotti, Olaru și Șut. Și cu Ngezana” Gigi Becali, patron FCSB

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum 11 ore
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

Alertă în Sibiu: Urs semnalat pe DN7, în zona localităţii Veştem. Mesaj RO-Alert transmis populaţiei

Ziarul Financiar acum 10 ore
Un urs a fost semnalat în urmă cu puţin timp în localitatea Veştem, pe DN 7, în apropierea unui sens giratoriu, a anunţat slt. Andreea Ştefan, purtător de cuvânt al ISU Sibiu. Apelul a fost primit prin numărul unic de urgenţă 112, iar la faţa loculu

Vremea

București
acum

23°
dum.

21°/36°
lun.

24°/39°
mar.

24°/38°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

22°
dum.

20°/36°
lun.

18°/38°
mar.

21°/38°
mie.

19°/37°
Constanta
acum

24°
dum.

20°/29°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

16°/35°
lun.

19°/37°
mar.

18°/35°
mie.

15°/21°
Timisoara
acum

22°
dum.

19°/37°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

14°/20°