Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Marin Condescu, cercetat de procurorii de județ

Publicat in Impact in Gorj, vineri 2 august 2013 ·

Președintele Clubului Pandurii Târgu-Jiu, Marin Condescu, răspunde, de la 1 august, în faţa procurorilor de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj. Magistratul care a avut dosarul până acum şi-a declinat competenţa în favoarea procurorilor ierarhic superiori pentru că se fac cercetări pentru o altă posibilă infracţiune. Este vorba despre înşelăciune şi nu complicitate la abuz în serviciu. Decizia declinării competenţei a fost luată pe 31 iulie iar acum urmează ca dosarul să fie repartizat unui alt procuror. Condescu a fost deja la audieri la IPJ Gorj şi după două ore de declaraţii a spus că a fost să lămurească lucrurile şi a reiterat că Pandurii nu a făcut nici o tranzacţie penală sau de care să nu ştie AGA. Mai mult, dacă iniţial contractul cu firma bucureşteană nu era recunoscut de reprezentanţii acestei, lucrurile s-au schimbat şi, potrivit anchetatorilor, au revenit asupra declaraţiilor. Lucrurile sunt complicate în acest dosar întrucât nu există un prejudiciu, suma preluată ca şi creanţă fiind returnată, dar cu mari întârzieri. Surse din rândul anchetatorilor susţin că în zilele următoare Marin Condescu a fost citat, din nou, pentru a explica ce s-a întâmplat cu acel contract de 1,6 milioane de lei.

Președintele Clubului Pandurii Târgu-Jiu, Marin Condescu, răspunde, de la 1 august, în faţa procurorilor de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj. Magistratul care a avut dosarul până acum şi-a declinat competenţa în favoarea procurorilor ierarhic superiori pentru că se fac cercetări pentru o altă posibilă infracţiune. Este vorba despre înşelăciune şi nu complicitate la abuz în serviciu. Decizia declinării competenţei a fost luată pe 31 iulie iar acum urmează ca dosarul să fie repartizat unui alt procuror. Condescu a fost deja la audieri la IPJ Gorj şi după două ore de declaraţii a spus că a fost să lămurească lucrurile şi a reiterat că Pandurii nu a

Articolul in Impact in Gorj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bărbatul împușcat mortal la partida de vânătoare din Vrancea era un sătean din zonă. Se dusese în pădure pentru a strânge lemne uscate

Ziare.com acum 3 ore
Bărbatul împușcat mortal vineri, 27 decembrie, la partida de vânătoare din localitatea vrânceană Răcoasa se afla în pădure pentru a strânge lemne uscate pentru foc. Poliţiştii vrânceni au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, după ce un b

Un bărbat a murit într-o închisoare din New York, după ce a fost bătut cu brutalitate de gardieni

Libertatea acum 32 minute
Autoritățile din statul New York au publicat vineri înregistrări video „șocante” și „tulburătoare” ale violențelor suferite de un deținut afro-american, care a murit după ce a fost bătut de gardienii dintr-o închisoare locală, relatează CNN.

Crin Antonescu susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga președinția României: „S-a îmbrăcat la costum și vorbit despre niște lucruri mari”

Adevarul acum 4 ore
Candidatul Coaliției, Crin Antonescu, susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga alegerile prezidențiale. El spune că „există o foarte mare frustrare în societate” și e momentul ca politicienii să înțeleagă „ce vor oamenii”.

Benzina și motorina se scumpesc în 2025: cu cât vei plăti mai mult de la 1 ianuarie

Wall-Street.ro acum 10 ore
Una dintre scumpirile cu care începem anul 2025 este cea la motorină și benzină, conform nivelului accizelor stabilit de către Ministerul Finanțelor pentru a fi aplicat din prima zi a noului an. Această creștere a accizelor este transferată de către

Noul ministru al Educației, Daniel David, s-a suspendat din funcția de rector al UBB. Cine îi va lua locul

HotNews acum 9 ore
Noul ministru al Educației, Daniel David, spune că în momentul în care nu va mai face parte din Guvern se va întoarce în funcția de rector al Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj. Până atunci, prorectorul Adrian Petrușel va ocupa funcția de rec

Nati Meir a fost adus de autorități în țară. Câți ani de închisoare îl așteaptă

Wall-Street.ro acum 11 ore
Fostul parlamentar Nati Meir a fost adus în ţară, pentru a-şi executa pedeapsa de închisoare pentru săvârşirea a 7 infracţiuni de înşelăciune, trafic de influenţă şi luare de mită, relatează Agerpres. ''La data de 27 decembrie, Poliţia Română a adus

MAI: „România, una dintre cele mai sigure țări din lume/ A înregistrat cifre sub media europeană la infracțiuni comise cu violență”

HotNews acum 9 ore
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) transmite că România este una dintre cele mai sigure țări din lume, invocând nivelul scăzut al criminalității, îndeosebi în ce privește faptele comise cu violență. MAI invocă rapoartele Departamentului de Stat al

Un incendiu de proporții a mistuit Hotelul Morrison din Los Angeles, aflat pe coperta albumului „The Doors"

Adevarul acum 3 ore
Un incendiu violent a distrus hotelul Morrison din Los Angeles, un simbol istoric al oraşului şi cunoscut pentru că figura pe coperta legendarului album al trupei rock americane The Doors.

Horoscop Urania săptămânal pentru Berbec. Previziuni pentru perioada 28 decembrie – 3 ianuarie 2024

Libertatea acum 12 ore
Citește Horoscop săptămânal Berbec. Previziuni pentru perioada 28 decembrie – 3 ianuarie 2024, realizat de Urania în exclusivitate pentru Libertatea. Află ultimele previziuni astrale pentru nativii din zodia Berbec. Între 28 și 30 decembrie dimineaț

Efectele sabotajelor din Marea Baltică: NATO îşi va spori prezenţa în zonă

Mediafax acum 8 ore
NATO a anunţat că îşi va spori prezenţa militară în Marea Baltică, iar Estonia a trimis deja o navă de patrulare pentru a proteja cablul de alimentare subacvatic Estlink1. Asta după ce Rusia a fost acuzată că a sabotat principala legătură subacvatic

Vremea

București
acum

sâm.

1°/5°
dum.

3°/6°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

1°/5°
lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
Constanta
acum

sâm.

0°/5°
dum.

2°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-4°
sâm.

-4°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

-4°
sâm.

-4°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°