Fie pentru că ne este mai ușor să criticăm, din principiu, aparatul birocratic, fie pentru că, prin profilul lor, instituțiile statului au activități extrem de diverse, în general nu judecăm administrația publică în termeni de eficiență și profit. Am încercat, mai jos, să analizăm aceste instituții nu cu prejudecăți, ci cu cifre

Dacă ne-am lua după felul în care se achită de responsabilități departamentele de comunicare și contabilitate din administrația publică, puține instituții de stat ar merita să intre într-un clasament al „celor mai eficiente“. Este o raritate ca ministerele și organismele aflate în subordinea lor să își publice pe site execuția bugetară, personalul alocat, rapoartele anuale sau oricare alte documente care, potrivit legii, ar trebui să fie la îndemâna oricărui curios. Iar când o fac, informațiile sunt adesea învechite, datând de prin 2010. Trecând însă de aceste aspecte „superficiale“, felul în care sunt conduse aceste instituții și în care sunt gestionate sumele pe care le au la dispoziție (venituri la care, adesea, nici marile companii multinaționale nu pot spera) diferă substanțial de la una la alta.

Statut diferit, performanțe așijderea

Dacă majoritatea instituțiilor publice sunt sută la sută bugetofage (adică, prin însuși statutul de funcționare, își bazează cheltuielile doar pe sumele alocate din vistieria statului), altele reușesc să-și acopere o parte din nevoile financiare din venituri proprii. Ponderea acestor sume este uneori de doar câteva procente din total. De exemplu, Institutul Cultural Român, care are venituri de un milion de lei anual la cheltuieli de 43 de milioane, sau Camera Deputaților, care obține venituri proprii de șapte milioane de lei (cel mai probabil din închirierea unor spații din Palatul Parlamentului), dar cheltuiește de 30 de ori mai mult. În alte situații, însă, venituril