Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tudor Gheorghe a împlinit 68 de ani. LA MULŢI ANI, MAESTRE!

Publicat in Actualitatea prahoveană, joi 1 august 2013 ·

Tudor Gheorghe a fost şi rămâne principalul promotor al valorilor şi tradiţiilor româneşti. Creaţia sa apreciată şi de publicul tânăr cult aflat în căutarea unui refugiu într-o Românie manelizată şi infestată de non-valori umple întotdeauna sălile de spectacol.

 

Tudor Gheorghe a abordat o gamă variată de teme, de la cele tradiţionale sau patriotice, până la cântece pentru şi despre copii (vezi albumul Diligenţa cu Păpuşi). Maestrul a reuşit să dea noi valenţe muzicii sale, prin concertele susţinute în colaborare cu orchestre renumite de muzică simfonică. De altfel, toate concertele sale sunt tematice şi transmit, întotdeauna, un mesaj puternic.

Joi, 1 august, Tudor Gheorghe a împlinit 68 de ani. LA MULŢI ANI, MAESTRE!

 

Scurtă biografie:

*Tudor Gheorghe s-a născut la 1 august 1945, în comuna Podari, din judeţul Dolj. Tatăl lui a fost arestat ca legionar şi deţinut politic la Aiud.

*A urmat Liceul „Nicolae Bălcescu" din Craiova (azi Colegiul Naţional „Carol I"), apoi a studiat la Institutul de Teatru din Bucureşti, clasa de actorie, absolvind în 1966. În acelaşi an a fost angajat la Teatrul Naţional din Craiova, pe scena căruia a debutat jucând în piesa „Cocoşul negru", de Victor Eftimiu.

*A jucat în „Visul unei nopţi de iarnă", de Tudor Muşatescu, „D-ale carnavalului", de I.L.Caragiale, „Doamna nevăzută", de Pedro Calderón de la Barca, „Mitică Popescu", de Camil Petrescu, „Filfizonul pedepsit", de John Vanbrugh, „Unchiul Vanea", de Anton Cehov" şi „Piticul din grădina de vară", de Dumitru Radu Popescu.

*Primul său recital, „Menestrel la curţile dorului", l-a susţinut în anul 1969, cu poezii de Lucian Blaga şi Ion Barbu, dar şi creaţii proprii. După alţi doi ani de studii aprofundate făcute la Institutul de Folclor din Capitală, a realizat ce de-al doilea recital, intitulat „Şapte balade".

*În perioada regimului

Articolul in Actualitatea prahoveană >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cei trei noi judecători CCR au depus jurământul la Cotroceni. Ce beneficii primesc cei care se pensionează

Adevarul acum 37 minute
Mihai Busuioc, Asztalos Csaba și Dacian Cosmin Dragoș sunt noii judecători ai Curții Constituționale a României. Ceremonia de depunere a jurământului a avut loc duminică la Palatul Cotroceni, în prezența celor mai înalți oficiali ai statului.

Gisele Pelicot va fi decorată de preşedintele Emmanuel Macron cu titlul de Cavaler, oferit pentru lupta împotriva violenţei la adresa femeilor

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Gisele Pelicot, sedată cu anxiolitice de soţul ei şi violată în somn timp de zece ani de acesta şi de zeci de alţi bărbaţi invitaţi de el, va fi decorată de preşedintele Emmanuel Macron şi va primi t

Un tânăr a evadat din închisoare în geanta colegului de celulă care a fost eliberat

HotNews acum 3 ore
Serviciul penitenciar francez a declarat sâmbătă că a deschis o anchetă după ce un bărbat a evadat ascunzându-se în geanta colegului său de celulă în timp ce acesta părăsea închisoarea, după ce și-a ispășit pedeapsa. Deținutul de 20 de ani a evadat

Slovacia vrea garanţii din partea UE, până marţi, pentru oprirea aprovizionării cu gaze ruseşti şi susţinerea noului pachet de sancţiuni

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Slovacia urmăreşte să ajungă până marţi la un acord cu Comisia Europeană şi partenerii din UE privind garanţii că nu va avea de suferit din cauza opririi livrărilor de gaze ruseşti şi pentru a putea

Hamas şi Israelul se acuză reciproc de blocarea negocierilor pentru armistiţiul din Gaza

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Hamas şi Israelul s-au acuzat reciproc sâmbătă de blocarea negocierilor lor indirecte pentru o încetare a focului în Gaza, unde 38 de palestinieni au fost ucişi în lovituri israeliene, potrivit Apără

Coreea de Nord, aliat necondiționat al Rusiei în războiul din Ucraina. Ce promite Kim Jong Un

HotNews acum 2 ore
Liderul nord-coreean Kim Jong Un a declarat diplomaților ruși că țara sa este gata să „sprijine necondiționat” toate acțiunile întreprinse de Moscova pentru a rezolva conflictul din Ucraina, au informat duminică mass-media de stat, în contextul disc

FCSB, doar egal 1-1 cu FC Hermannstadt, în prima etapă a Superligii

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa FC Hermannstat a încheiat la egalitate sâmbătă seara, în deplasare, scor 1-1, cu echipa campioană, FCSB, în prima etapă a Superligii, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video

Dictatorul Kim Jong Un îl asigură pe șeful diplomației ruse de sprijinul „necondiţionat” în războiul împotriva Ucrainei

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Liderul nord-coreean, Kim Jong Un, l-a asigurat pe şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov de sprijinul său „necondiţionat” în războiul împotriva Ucrainei, considerând victoria Moscovei „sigură”, a inf

Ilie Bolojan spune că nu promite „miracole”, după ce a fost ales președinte al PNL. Cine sunt „adversarii” liberalilor în opinia sa

HotNews acum 13 ore
Premierul Ilie Bolojan a transmis un mesaj, sâmbătă seară, după congresul în care a fost ales președinte al PNL, și a spus că „adversarii” liberalilor „sunt promisiunile fără fundament, funcțiile obținute fără responsabilitate, câștigul nemeritat fă

Compania de inteligență artificială a lui Elon Musk şi-a cerut scuze după ce chatbotul Grok l-a lăudat pe Hitler. „Am descoperit cauza”

Adevarul acum o ora
Compania de inteligenţă artificială a lui Elon Musk, xAI, a prezentat scuze după ce chatbotul său Grok a făcut o serie de comentarii antisemite şi laudative la adresa lui Adolf Hitler la începutul acestei săptămâni pe X, scrie The Guardian.

Vremea

București
acum

26°
dum.

18°/36°
lun.

21°/36°
mar.

23°/38°
mie.

21°/34°
Iasi
acum

23°
dum.

16°/36°
lun.

19°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

30°
dum.

20°/31°
lun.

22°/29°
mar.

23°/29°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
dum.

14°/31°
lun.

18°/33°
mar.

19°/32°
mie.

18°/28°
Timisoara
acum

23°
dum.

16°/34°
lun.

20°/37°
mar.

22°/33°
mie.

21°/32°