Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cazul Snowden: Dezvǎluiri privind XKeyscore. SUA declasificǎ documente secrete

Publicat in Ziua Veche, joi 1 august 2013 ·

Biroul directorului serviciilor americane de informaţii (ODNI) a declasificat miercuri documente secrete, dar urmează să se confrunte cu noi dezvăluiri privind extinderea programelor NSA de supraveghere.

Făcând publice câteva documente cu puţin înaintea unei audieri a unor reprezentanţi din domeniile Justiţiei şi Informaţiilor în Comisia Judiciară a Senatului, directorul său (DNI), James Clapper, afirmă că acţionează în “interesul unei transparenţe sporite”, justifică ODNI într-un comunicat, care a intrat astfel în jocul transparenţei după două luni de la furtuna provocată de fostul consultant al Agenţiei Naţionale americane pentru Securitate (NSA) Edward Snowden. Unul dintre documente este autorizaţia Curţii de Supraveghere a Informaţiilor Străine (FISC), emisă pe 25 aprilie 2013, care obligă operatorul telefonic Verizon să livreze NSA zilnic, timp de trei luni, toate metadatele (numărul apelat, durata apelurilor). Edward Snowden a devenit cunoscut dezvăluind existenţa acestui document, pe 5 iunie, în ziarul britanic The Guardian.

Alt document declasificat datează din 2011 şi prezintă aceste programe de supraveghere într-un fel de pledoarie în vederea prelungirii autorizării lor. Programul de colectare de metadate a fost prelungit până în 2015. În cursul unei audieri, într-o comisie senatorială, numărul doi din cadrul Departamentului Justiţiei James Cole s-a referit la acest document pentru a explica ce face Guvernul cu această colectare masivă.

Acesta a pledat, astfel, că “Guvernul poate căuta date doar dacă suspectează în mod argumentat că numărul de telefon căutat este asociat cu anumite organizaţii teroriste”. “Acest lucru este necesar să fie documentat. Dacă nu este, nu obţii acces la el”, a dat el asigurări. În 2012, din miliarde de date stocate, au fost efectuate căutări privind “300 de identificatori unici”, care au condus la 12 rapoarte

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bacaureat 2025. FOTO-VIDEO. Emoții la Constanța vineri, pentru proba la alegere a profilului

Ziua Constanta acum o ora
Examenul național de Bacalaureat continuă vineri, 13 iunie cu proba scrisă la alegere a profilului și specializării. Așa cum puteți vedea în imaginile care ilustrează materialului, elevii din Constanța sunt emoționați în continuare în susținerea exa

BAC 2025: Proba la alegere a profilului. Absolvenții de liceu dau azi examenul de bacalaureat la Geografie, Biologie, Fizică, Chimie, Informatică, Economie, Logică, Psihologie, Sociologie și Filosofie

HotNews acum 2 ore
Probele la BAC 2025 continuă astăzi cu proba la alegere a profilului și specializării. Candidații au avut posibilitatea să opteze, în funcție de profilul urmat în liceu, dintre nouă discipline. Absolvenții de liceu susțin astăzi proba scrisa la una

ANM - Temperaturi peste cele obişnuite, în cea mai mare parte a ţării, până la jumătatea lunii iulie. Cantităţile de precipitaţii vor fi deficitare

News.ro acum o ora
Temperaturile se vor situa peste valorile obişnuite, în cea mai mare parte a ţării, până la jumătatea lunii iulie, anunţă vineir, meteorologii, care au făcut publică prognoa pentru următoarele patru săptămâni.. Cantităţile de precipitaţii vor fi def

UPDATE - Israelul a lansat un atac major asupra Iranului. Operaţiunea „Rising Lion” vizează programul nuclear al Iranului şi va dura mai multe zile. Şeful Gardienilor Revoluţiei a fost omorât / 100 de drone lansate de Iran asupra Israelului

News.ro acum 28 minute
Armata israeliană a anunţat că Iranul a început represaliile după ce Israelul a lansat vineri dimineaţă un atac major asupra Iranului. Operaţiunea „Rising Lion” vizează programul nuclear al Iranului şi va dura mai multe zile. Şeful Gardienilor Revol

Trump va participa vineri la o reuniune de securitate, după atacul Israelului asupra Iranului

News.ro acum 2 ore
Preşedintele american Donald Trump va participa, vineri dimineaţă, la o reuniune a Consiliului Naţional de Securitate, a anunţat Casa Albă joi târziu, după atacul israelian asupra Iranului care a pus pe jar Orientul Mijlociu, transmite Reuters. Reun

Elevii de clasa a VIII-a încheie anul şcolar vineri / Evaluarea Națională are loc între 23 și 27 iunie

G4Media acum o ora
Elevii de clasa a VIII-a vor termina anul şcolar 2024 – 2025 vineri, urmând să susţină Evaluarea Naţională în perioada 23 – 27 iunie, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Urmărește cele mai noi producții video G4Media

Televiziunea de stat iraniană confirmă că şeful Statului Major al Forţelor Armate Iraniene, Mohammad Bagheri, a fost ucis într-un atac israelian

News.ro acum o ora
Generalul maior Mohammad Bagheri, şeful Statului Major al forţelor armate iraniene, a fost ucis în urma unor atacuri israeliene, a anunţat televiziunea de stat iraniană IRINN, conform CNN. Bagheri, ofiţerul militar cu cel mai înalt rang al Iranului,

🚨 LIVE. Israel a lansat un atac preventiv asupra Iranului. Netanyahu: „Israelul se află într-un moment decisiv al istoriei sale”

Gandul acum 3 ore
Actualizări UPDATE: Oficial israelian: Ce i-am făcut Hezbollahului în 10 zile o vom face Iranului în 10 minute UPDATE: Alte explozii raportate la instalația nucleară Natanz UPDATE: Prețul petrolului din SUA a crescut cu 8% UPDATE: Iranul amenință cu

Cum a fost păcălit Iranul pentru ca operaţiunea israeliană să fie o surpriză

News.ro acum 4 ore
SUA au participat la o campanie masivă pentru a face Iranul să creadă că un atac israelian nu va avea loc imediat, relatează postul de ştiri Canal 12 din Israel. În plus, premierul israelian Benjamin Netanyahu le-a spus reporterilor joi că pleacă în

Accident grav în județul Galați. Doi tineri au murit după ce mașina lor a intrat într-un TIR parcat

Adevarul acum o ora
Doi tineri și-au pierdut viața în noaptea de joi spre vineri, în județul Galați, după ce autoturismul în care se aflau a lovit violent un TIR staționat pe carosabil, în localitatea Podoleni.

Vremea

București
acum

19°
vin.

18°/26°
sâm.

15°/24°
dum.

15°/25°
lun.

18°/28°
Iasi
acum

18°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/23°
lun.

12°/25°
Constanta
acum

21°
vin.

17°/23°
sâm.

14°/22°
dum.

15°/24°
lun.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

12°/23°
sâm.

9°/21°
dum.

11°/23°
lun.

13°/25°
Timisoara
acum

18°
vin.

13°/26°
sâm.

11°/26°
dum.

13°/28°
lun.

14°/31°