Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mutu nu va fi convocat cu Ungaria şi Turcia! Piţurcă: ”Vom vedea”

Publicat in Pro Sport, joi 1 august 2013 ·

Conflictul dintre Victor Piţurcă şi Adrian Mutu a ieşit la suprafaţă la finalul „dublei” cu Ungaria şi Olanda pe care naţionala a disputat-o la finalul lui martie. Incidentul s-a petrecut cu o zi înainte de reunirea lotului. „Briliantul” a ajuns mai devreme decât restul fotbaliştilor la lot, dar i-a cerut voie selecţionerului să plece câteva ore din cantonament. Conform oamenilor din staff-ul naţionalei, atacantul nu a respectat ora de întoarcere stabilită de selecţioner şi doar intervenţia lui Mircea Sandu a făcut ca Mutu să fie reprimit în lotul echipei naţionale. După acest episod, „Briliantul” a primit banderola de căpitan la Budapesta, dar la Amsterdam a rămas pe banca de rezerve. Acest fapt l-a nemulţumit pe veteranul tricolorilor. „Eu nu comentez deciziile antrenorului, dar singurul lucru care m-a deranjat a fost că nu mi-a oferit o explicaţie. Nu a venit să mă privească în ochi şi să îmi spună de ce nu joc. Măcar atât meritam şi eu, nu?”, a spus atunci Mutu în exclusivitate pentru ProSport.

"A declarat că Nu mai vine la naţională ca rezervă!”

Episodul din cantonament şi reacţiile publice ale lui Mutu l-au făcut pe selecţioner să ia decizia de a nu-l mai chema la lot. Oamenii din anturajul echipei naţionale spun că Piţurcă e de neînduplecat în acest moment: „Îl ştiţi foarte bine pe Piţi. Când spune un lucru, aşa rămâne. Nu mai există şanse ca Mutu să mai facă parte din lotul naţionalei”. În faţa presei, atitudinea lui Piţurcă nu este tranşantă, selecţionerul ferindu-se să anunţe un verdict în cazul lui Mutu: „Vom vedea. M-au nemulţumit declaraţiile pe care le-a dat după meciul cu Olanda... şi... vom vedea. Am mai vorbit o dată cu el de atunci. Nu are ce să îmi explice, scuzele pentru mine nu au mare importanţă. Probabil a fost nemulţumit că a fost rezervă. A şi declarat că el nu mai vine în postura de rezervă. Nu mai vine, înseamnă că nu mai

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 4 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 7 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum 3 ore
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum 2 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

Horoscop 19 iulie 2025. ZODIA care are parte de o mărire de salariu

Cancan acum 5 ore
Horoscopul zilei de sâmbătă, 19 iulie 2025. Află ce îți rezervă astrele! Vei simți o energie nouă care te va impulsiona să iei decizii importante. Fii atent la oportunitățile de la locul de muncă și nu ezita să îți exprimi opiniile. Relațiile apropi

Premierul Bolojan: A doua măsură în cadrul pachetului de măsuri privind reforma administraţie publice este limitarea numărului de POLIȚIȘTI locali

Gandul acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan a anunțat vineri, într-o conferință de presă la Palatul Victoria, o serie de măsuri pentru eficientizarea administrației locale. Una dintre măsuri vizează restructurarea Poliției Locale prin reducerea numărului de ofițeri. „A

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 6 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 8 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Irina Begu, încă o victorie dramatică și calificare în semifinalele de la UniCredit Iași Open! » Luptă titanică pentru româncă

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) a învins-o pe cehoaica Anna Siskova (24 de ani, numărul 406 mondial) cu 6-2, 3-6, 7-5, după două ore și 27 de minute de luptă, efort și dramă pe Terenul Central de la Iași, calificându-se în semifinale, acolo un

Vremea

București
acum

19°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

25°/40°
Iasi
acum

17°
sâm.

16°/27°
dum.

16°/31°
lun.

17°/33°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

19°
sâm.

19°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/32°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

15°
sâm.

15°/25°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
mar.

22°/31°
Timisoara
acum

16°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/35°