Pentru a patra oară sportiva sătmăreancă Amalia Tătăran şi, în premieră, tânărul spadasin de la CS Satu Mare, Adam Macska, beneficiază de sprijinul acordat de o firmă cu renume în ţară şi peste hotare. Acest program constă în recompensarea tinerelor talente din sport şi nu numai, un program care se poate accesa în funcţie de performanţe.
Pentru Amalia Tătăran, care a trecut de vârsta majoratului, se vor aloca peste 8.000 de lei, iar pentru Adam, aproximativ 4.000 de lei. Aceştia vor fi folosiţi pentru competiţiile viitoare, ambii cu rezultate şi perspective foarte bune.
Sumele au fost aprobate, mai trebuie făcut un contract, după care banii vor intra în cont. Singura cerinţă a finanţatorului este aceea de a deconta cheltuielile de cazare, masă, deplasare şi înscriere la concursurile viitoare.
Este o gură de oxigen pentru clubul sătmărean care nu are suficienţi bani pentru a le oferi acestor tineri de perspectivă, care pot participa astfel la concursuri importante.
D. Chiorean Pentru a patra oară sportiva sătmăreancă Amalia Tătăran şi, în premieră, tânărul spadasin de la CS Satu Mare, Adam Macska, beneficiază de sprijinul acordat de o firmă cu renume în ţară şi peste hotare. Acest program constă în recompensarea tinerelor talente din sport şi nu numai, un program care se poate accesa în funcţie de performanţe.
Pentru Amalia Tătăran, care a trecut de vârsta majoratului, se vor aloca peste 8.000 de lei, iar pentru Adam, aproximativ 4.000 de lei. Aceştia vor fi folosiţi pentru competiţiile viitoare, ambii cu rezultate şi perspective foarte bune.
Sumele au fost aprobate, mai trebuie făcut un contract, după care banii vor intra în cont. Singura cerinţă a finanţatorului este aceea de a deconta cheltuielile de cazare, masă, deplasare şi înscriere la concursurile viitoare.
Este o gură de oxigen pentru clubul sătmărean care nu are sufi