Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Grupul Rompetrol își extinde rețeaua de distribuție carburanți din Moldova și Bulgaria

Publicat in Income Magazine, joi 1 august 2013 ·

Grupul Rompetrol, prin diviziile de retail din Moldova și Bulgaria, a deschis de la începutul anului 12 noi stații de distribuție, mărind astfel rețeaua din cele două țări la 114 puncte de alimentare. Până la sfârșitul anului, compania intenționează să mai deschidă alte 6 benzinării în aceste țări.

„Alături de unicul nostru acționar – KazMunayGas (compania națională de petrol și gaze din Kazakhstan), suntem pregătiți să continuăm dezvoltarea activităților și operațiunilor Rompetrol în regiunea Mării Negre și Europa de Vest. În perioada următoare, ne vom concentra pe extinderea și consolidarea activităților de retail și trading, pentru a susține legătura dintre cea mai mare și modernă rafinărie din România – Petromidia și o piață regională de 300 de milioane de oameni. Obiectivul nostru principal este să furnizăm consumatorilor produse de calitate, prin extinderea în următorii 3-5 ani a rețelei de distribuție în zona Mării Negre.” declară Felix Lunev, Vicepreședinte Senior pentru diviziile retail și trading, Grupul Rompetrol.

Dintre noile benzinării, 11 sunt situate în Chişinău şi una în Burgas, contribuind la consolidarea cotei de piață a companiilor în aceste zone importante, prin distribuția produselor de calitate obținute la rafinaria Petromidia. În prezent, Rompetrol Moldova acoperă cea mai mare parte a orașului Chișinău, care deține 34% din numărul total de automobile din Republica Moldova, în timp ce Rompetrol Bulgaria are peste 30% din stații localizate pe malul Mării Negre, dintre care 4 în Burgas.

Lucrările aferente au constat în amenajarea elementelor vizuale în acord cu elementele de identificare a Grupului Rompetrol, preluarea în administrare a staţiei, modernizarea echipamentelor şi alinierea la normele de siguranţă şi mediu.

Ca urmare a extinderii reţelei de benzinării, în primele 6 luni cantitatea totală de combustibili

Articolul in Income Magazine >>

Citeste si top 10 stiri de azi

„Nu vrem un împărat”. Reacțiile țărilor din BRICS în fața amenințărilor lui Donald Trump

HotNews acum o ora
Națiunile în curs de dezvoltare care au fost prezente la summitul BRICS, luni, la Rio de Janeiro, au respins acuzația lui Donald Trump cum că ar fi „antiamericane”, iar președintele brazilian a declarat că lumea nu are nevoie de un „împărat”, când a

Sorin Grindeanu acuză „USR că plagiază fără rușine amendamentele PSD și se mai și laudă cu asta”. Ce a spus despre reducerea subvenției pentru partide

HotNews acum 2 ore
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, i-a acuzat pe cei din USR că au „pornit pe calea plagiatului” și susține că „parlamentarii social-democrați sunt cei care au propus, de fapt, reducerea cu 40% a subvenției alocate partidelor politice”.

Marius Tucă Show începe marți, 8 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Liviu Dragnea

Cancan acum 2 ore
Invitatul zilei este Liviu Dragnea, fost lider al PSD. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 9 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

Ilie Bolojan explică de ce mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii cu pensii mai mari de 3.000 de lei trebuie să achite contribuţii la sănătate: Nu mai putem fi o ţară de excepţii, pentru că nu ne mai putem permite

News.ro acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni seară, că era necesară creşterea numărului de persoane care contribuie la fondul de asigurări de sănătate, de aceea s-a găsit soluţia de a plăti mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum 5 ore
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

George Simion face sondaj pe Facebook după ce a anunțat o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan: „Dacă pică, vreți să mai atacăm la CCR măsurile fiscale?”

HotNews acum o ora
Liderul AUR, George Simion, a lansat luni seară un sondaj pe Facebook, după ce partidul său a anunțat că va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan, care și-a angajat astăzi răspunderea pentru pachetul fiscal. Simion

De ce spune un lider PPE că moțiunea de cenzură împotriva Ursulei von der Leyen inițiată de eurodeputați români „nu e un lucru bun”

HotNews acum 4 ore
Faptul că inițiatorii moțiunii de cenzură împotriva Comisiei Europene sunt europarlamentari aleși în România nu este un lucru bun, pentru că țara noastră este inevitabil asociată cu un demers antieuropean, a declarat luni, la Strasbourg, eurodeputat

Trump anunță tarife de 25% pentru Japonia și Coreea de Sud. Avertismente transmise prin scrisori oficiale

HotNews acum 3 ore
Președintele Donald Trump a anunțat luni că Statele Unite vor impune o taxă vamală de 25% pentru importurile din Japonia și Coreea de Sud, începând cu 1 august. Liderul de la Casa Albă a prezentat astfel primele două scrisori adresate partenerilor c

Șoc în politica franceză: un deputat proeminent de dreapta s-a sinucis

Adevarul acum 2 ore
Un om politic de dreapta, cunoscut pentru verticalitatea și convingerile sale, a fost găsit spânzurat în locuința sa din Anet. Clasa politică franceză este în doliu.

Vremea

București
acum

26°
mar.

21°/38°
mie.

17°/35°
joi

15°/26°
vin.

16°/30°
Iasi
acum

28°
mar.

23°/38°
mie.

19°/31°
joi

15°/22°
vin.

12°/24°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/30°
mie.

22°/27°
joi

17°/27°
vin.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

18°/41°
mie.

14°/21°
joi

12°/18°
vin.

13°/21°
Timisoara
acum

18°
mar.

18°/36°
mie.

13°/19°
joi

11°/24°
vin.

16°/25°