Se împlinescluna acesta 125 de ani de la apariţia în peisajul publicistic al ţării a cotidianului „Adevărul”: la 15 august 1888, boierul moldovean Alexandru Beldiman scotea la Bucureşti, cu sprijinul financiar al fiului lui Cuza, o publicaţie care va face istorie; căci „Adevărul” va fi în permanenţă înaintea timpului său: primul ziar românesc care introduce caricatura de presă; primul ziar care publică o telegramă directă din străinătate; primul ziar cu palat redacţional; prima instituţie de presă care introduce maşina de cules, adică linotipul, chiar şi cu riscul de a stârni mânia zeţarilor, care decid să intre în grevă; prima publicaţie cu editură, cantină, secţie de desen şi pictură, bibliotecă şi arhivă; cu tiraje fabuloase pentru vremurile sale şi cu lefuri mari şi sigure pentru ziariştii angajaţi. În epocă se spunea – şi pe bună dreptate – că progresele presei româneşti sunt, în definitiv, progresele „Adevărului”, căci el le-a realizat mai întâi, pentru ca pe urmă să şi le însuşească şi alte ziare. La ceas aniversar, „Historia” vă prezintă povestea apariţiei acestui „ziar cotidian” (cum scria în frontispiciul numărului din 15 august 1888) – dar merge şi mai departe de-atât, căci fondatorul, Alexandru Beldiman, încercase să-şi impună publicaţia şi cu şaptesprezece ani mai devreme, în capitala Moldovei. În luna decembrie a anului 1871 văzuse, astfel, lumina tiparului săptămânalul „Adeverulu”, care apărea miercurea. A fost un eşec editorial şi financiar, cu procese şi amenzi, dar din acest eşec se va naşte – după cum vom vedea – cotidianul de mai târziu. Prima serie a „Adeverului” – săptămânal care a apărut la Iaşi, în intervalul 15 decembrie 1871-15 aprilie 1872 – a avut o istorie scurtă şi zbuciumată: fondatorul, Alexandru Beldiman, a fost dat în judecată pentru conţinutul antidinastic al gazetei, iar publicaţia s-a oprit la numărul 13. „Încă o nouă foiţă! Da,