Indiferent unde te duci în lume, printre multe alte lucruri pe care le constaţi, unul este la fel de constant ca sărăcia: poliţiştii nu prea sunt iubiţi de oamenii de rând, mai ales când acel om de rând este obişnuit mai mult să trăiască în afara legii. De exemplu, nu există turc care să nu-i fi văzut pe poliţişti, cu căşti şi cuirase, fugărind pe protestatari în piaţa Taksim sau în parcul Gezi din Istanbul. Din data de 28 mai, când manifestarea de protest a fost dur reprimată, cel puţin în Istanbul, turcul de rând nu-i mai suferă pe poliţişti. Din acea zi a lunii mai, protestele s-au extins în toată ţara. Ordinele prim ministrului Erdogan trebuie executate. Peluzele cu protestatari sunt măturate cu ajutorul tunurilor cu apă. Toată lumea, în Turcia şi-n afara ei cere ferm instaurarea democraţiei, nu a islamismului bigot. Ei bine, oricât de greu v-ar veni să credeţi, în tot acest cor foarte sonor care cere, în Turcia, instaurarea democraţiei, se aude o voce pe care, din păcate, societatea civilă turcă nu o sprijină: este vocea sindicatului poliţiştilor turci. Prin reprezentantul său, sindicatul poliţiştilor cere şi el instaurarea democraţiei. Este totuşi un sindicat foarte tânăr. Până-n 2012, în Turcia poliţiştii nu aveau dreptul de-a avea un sindicat al lor. Nici primul guvern democrat, de după prăbuşirea Imperiului Otoman, guvernul Ataturk, nu a agreat idea ca poliţiştii să aibă o organizaţie a lor care să le apere drepturile. A trecut guvernul Ataturk, a trecut al Doilea Război Mondial, a trecut şi secolul al XX-lea şi poliţia turcă nu avea voie la un sindicat al ei. Cu chiu, cu vai s-a reuşit înfiinţarea unuia în secolul al XXI-lea. Dar este un sindicat chinuit. Prin tot felul de tertipuri juridice, guvernul a reuşit să-l lege de mâini şi de picioare.

Situaţia în care i-a pus prim ministrul Erdogan pe poliţişti este albastră rău de tot. Şeful sindicatului po