Jurnalul unui cântăreţ de jazz
de Bujor Nedelcovici
Editura All, 2013
Iată o lectură parcă adresată oamenilor aflaţi la jumătatea vieţii şi care dintr-o pricină sau alta şi-au fracturat destinul. Aţi întâlnit persoane vârstnice care şi-au pierdut partenerul de viaţă, locuind singuri, însoţiţi poate de o pisică ori de vreun câine, şi care afirmă hotărât că nu s-ar mai putea obişnui cu… obiceiurile altuia? Este o formă străveche de asumare a singurătăţii. Dar ce se întâmplă când oamenii încă tineri nu pot sau nu vor să renunţe la singurătate? Era o vreme când trăiam în comunităţi mici, rurale, protejaţi de un grup, de un trib, de un clan, de o familie mare. Şi există ,,vremea noastră’’ când vieţuim în mansarde inoxate, din sticlă, deasupra metropolei, echipate hi-tech, suntem workaholici și ne bălăcim într-o singurătate controlală.
Este artist, trăiește într-o garsonieră la Paris, e divorțat și se vede din când în când cu fiul său Olivier. Este trecut de jumătatea vieţii şi întovărăşit doar de pisica Bill. Portretul acestui ins urban și singur se complică atunci când remarcăm că el îşi impune o amnezie asupra trecutului său biografic. Pare a-şi dori să reţină doar amintirile ce-i convin, să efaseze tot ce a fost dureros. N-ar fi aceasta oare suprema ambiţie de control a omului contemporan?
Greu de explicat ce îl face să fie reticent faţă de chemarea iubirii unei femei care îl strigă din trecut. Relli este o fostă iubită din studenţie care-l regăseşte după două decenii prin intermediul internetului. Este căsătorită, cu familie, dar încă superbă şi cu toate acestea jazzman-ul nostru nu prea reuşeşte să răpundă sugestiilor ei de a petrece măcar câteva zile într-un hotel secret. Mi s-a părut a recunoaşte aici reticenţa tipic postmodernă a insului care nu mai prezintă rezistenţă la durere. În rest, fundalul lumii pe care se profilează
