Un angajat al SC Arta Sticlei SRL Şendriceni a murit ieri dimineaţă electrocutat. Accidentul a avut loc în satul Başeu din comuna Hudeşti, în timp ce Florin Viorel Chirianu, muncitor necalificat în cadrul firmei, a încercat să mute un aparat de sudură aflat sub tensiune, de care urma să se folosească la montajul unor porţi metalice la o persoană fizică.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Teritorial de Muncă, care au început o anchetă în acest caz, angajatul nu avea calificare ca sudor şi nici nu purta echipament individual de protecţie. Primele verificări efectuate la faţa locului au arătat şi că aparatul de sudură ar fi fost defect.
Bărbatul avea 45 de ani, era căsătorit şi era tatăl a doi copii minori. El lucra la această societate de trei ani.