Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Echipele bihorene Tengo Salonta şi Crişul Oradea au disputat finala mică a Cupei României la fotbal-tenis

Publicat in Bihoreanul, joi 1 august 2013 ·

Ediţia din acest an a Cupei României Boromir la fotbal-tenis, desfăşurată la Mamaia în organizarea Federaţiei Române de Fotbal-tenis, a consemnat o participare numeroasă, chiar record. Printre cele 16 echipe aliniate la startul competiţiei s-au aflat şi CS Tengo Salonta şi CS Crişul Oradea.

Sistemul de desfăşurare a fost diferit faţă de cel din campionat, echipele disputând două jocuri de dublu şi de triplu, respectiv unul de simplu pentru stabilirea câştigătoarei.

Cele 16 echipe participante au fost repartizate pe 4 grupe, cele mai bune două din fiecare calificându-se mai departe. Aşa s-a ajuns până în semifinale, acolo unde salontanii de la Tengo s-au duelat cu vicecampioana Victory Cluj, pierzând la mare luptă. La fel de strâns a fost şi duelul dintre CSU Ploieşti, liderul la zi al Campionatului Naţional şi CS Crişul, ocupanta ultimei trepte ale podiumului, victoria revenindu-le mai experimentaţilor jucători din Ploieşti.

În aceste condiţii, finala mică a fost o "afacere" bihoreană, Tengo câştigând bronzul în faţa vecinilor de la Crişul, după o dispută spectaculoasă. Trofeul competiţiei KO a rămas la Cluj, echipă care în finală a învins CSU Ploieşti.

"Anul acesta am mizat pe juniori şi la Cupa României, alături de care s-a aflat un singur senior, Ács Krisztián. Echipa a jucat bine, a ajuns până în semifinale şi doar accidentarea lui Ács a făcut să nu câştigăm disputa cu clujenii. Una peste alta, este un rezultat meritoriu pentru aceşti tineri jucători", a declarat Vasile Sorean sr., conducătorul clubului salontan care a mai mizat pe Alex Sorean, Nagy Darius, Csősz Krisztián şi Illyés Gergö.

"Am luptat exemplar, dar în semifinală am avut ghionion, iar eşecul şi-a pus amprenta pe jucători care au cedat şi în disputa pentru locul trei. Am intrat însă în careul de aşi, un lucru bun pentru noi", a spus, la rândul său, Gheorghe Grădinaru,

Articolul in Bihoreanul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum o ora
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 50 minute
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Hunedoara: Un bărbat şi o femeie au căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, de la o adâncime de 30-40 de metri / Au fost scoşi de pompieri - FOTO / VIDEO

News.ro acum 32 minute
Un bărbat şi o femeie au căzut, duminică seară, într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, de la o adâncime de 30-40 de metri, fiind scoşi de pompieri. ”În urma unui apel la 112, care anunţa faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiul

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 2 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 4 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 3 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum 37 minute
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 2 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Un șofer a blocat autostrada A1 cu un camion, pe sensul Pitești – București. Ce a urmat apoi

Cancan acum o ora
Scene neobișnuite duminică după-amiază pe Autostrada A1, pe sensul Pitești – București, unde traficul a fost complet blocat în urma unui protest neașteptat. Un șofer de camion a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul carosabilului, s-a urcat pe ca

FOTO VIDEO Îmbrânceli cu jandarmii la un protest în Piața Victoriei / Manifestanții scandează „Florin Georgescu președinte”

HotNews acum 9 ore
În Piața Victoriei din fața Guvernului au avut loc duminică mai multe îmbrânceli cu jandarmii ale celor veniti la un protest de susținere a lui Florin Georgescu. Sute de persoane, cu steaguri tricolore, au venit duminică înn jurul orelor prânzului,

Vremea

București
acum

26°
dum.

18°/33°
lun.

20°/37°
mar.

25°/41°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

24°
dum.

17°/31°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

23°
dum.

19°/30°
lun.

20°/35°
mar.

24°/30°
mie.

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

26°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

20°/33°
mie.

20°/36°