Mai multe universități din țară au decis să organizeze o nouă sesiune de admitere după ce, în urma desfășurării primei sesiuni de admitere din această vară, au rămas foarte multe locuri neocupate. Astfel studenții care în prima sesiune nu au reușit să intre la facultatea dorită mai au o șansă să se reorienteze.
Academia de Studii Economice din București a decis organizarea a încă două sesiunii de admitere. Prima dintre acestea s-a desfășurat pe data de 1 august, iar următoarea este programată să se desfășoare la începutul lunii septembrie, după prima sesiune de admitere fiind disponibile un număr de 400 de locuri la buget și 400 de locuri la taxă. De asemenea, Universitatea București va organiza o nouă sesiune de admitere, fiind disponibile foarte multe locuri la Facultatea de Chimie, Facultatea de Fizică, Facultatea de Matematică, Facultatea de Informatică și Facultatea de Științe Politice.
La Universitatea de Vest din Timișoara vor organiza o nouă sesiune Facultatea de Litere, Facultatea de Fizică și Facultatea de Sociologie. De asemenea, toate facultățile din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj, exceptând Facultatea de Drept, vor organiza o nouă sesiune de admitere.
Mai multe universități din țară au decis să organizeze o nouă sesiune de admitere după ce, în urma desfășurării primei sesiuni de admitere din această vară, au rămas foarte multe locuri neocupate. Astfel studenții care în prima sesiune nu au reușit să intre la facultatea dorită mai au o șansă să se reorienteze.
Academia de Studii Economice din București a decis organizarea a încă două sesiunii de admitere. Prima dintre acestea s-a desfășurat pe data de 1 august, iar următoarea este programată să se desfășoare la începutul lunii septembrie, după prima sesiune de admitere fiind disponibile un număr de 400 de locuri la buget și 400 de locuri la taxă. De asemenea, Univers