Aflat într-o vizită de două zile în judeţul Satu Mare în fruntea unei delegaţii germane, prefectul districtului Darmstadt-Dieburg, Klaus Peter Schellhaas, a promis ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, că districtul pe care îl conduce va ajuta la dezvoltarea economică a judeţului nostru precum şi la dezvoltarea aeroportului sătmărean. De asemenea, au fost puse bazele unui schimb de experinţă între şcoala de asistente medicale din Satu Mare şi cea din Darmstadt-Dieburg şi a înfrăţirii între judeţul Satu Mare şi districtul german. Multe lucruri în comun
La conferinţa de presă de ieri, în afară de Klaus Peter Schellhaas au mai participat şi managerul spitalului din Darmstadt-Dieburg, Christian Keller, şi întreaga delegaţie germană, iar din partea judeţului Satu Mare au fost prezenţi subprefectul Cristian Sasu, preşedintele Consiliului Judeţean, Adrian Ştef, vicepreşedintele Mircea Govor, primarul municipiului Satu Mare, Dorel Coica, şi viceprimarul Radu Roca. La întâlnirea cu presa a fost prezent şi cunoscutul artist prof. dr. Johan Şofron, originar din Soconzel, cel care a mijlocit întâlnirea de la Satu Mare.
După ce Cristian Sasu i-a prezentat pe oaspeţi, preşedintele Consiliului Judeţean, Adrian Ştef, a precizat că vizita delegaţiei germane vine ca răspuns la vizitele anterioare făcute în districtul Darmstadt-Dieburg de primarul Dorel Coica şi de el personal, mulţumindu-i lui Johan Şofron, cel care a mijlocit aceste vizite. De asemenea, a mai adăugat că în urma vizitei făcute în Germania, a constatat că judeţul Satu Mare şi districtul Darmstadt-Dieburg au multe lucruri în comun, că ambele administraţii sunt interesate de dezvoltarea sistemului de sănătate, de a dezvolta colaborarea mediului de afaceri, adăugând că Sătmarul are un aeroport care poate înlesni legătura dintre sătmăreni şi germanii din acest district, avându-se în obiectiv o cursă între S