Anatolie Donciu: „Practic am finalizat elaborarea cadrului normativ intern”.
Centrul Național Anticorupție a analizat astăzi împreună cu reprezentanții altor instituții și ai societății civile felul cum se aplică strategia anticorupție. La ce concluzii a ajuns, în relatarea Allei Ceapai.
Deşi şi-a început activitatea la sfârşitul anului trecut, Comisia Naţională pentru Integritate a reuşit să realizeze cele cinci sarcini anticorupţie prevăzute în Planul de acţiuni. „Practic am finalizat elaborarea cadrului normativ intern” a precizat preşedintele Comisiei, Anatolie Donciu.
Cele câteva carenţe menţionate de Donciu ar fi lipsa unor strategii şi definitivarea modelului de declaraţii de interese şi de averi pe care trebuie să le completeze demnitarii. La verificarea acestor declaraţii şi elucidarea unor cazuri de corupţie printre demnitari Anatolie Donciu s-a referit sumar. El a spus că din cele peste 90 de mii de declaraţi recepţionate vor fi verificate doar cele cu risc sporit de coruptibilitate:
„Am stabilit patru zone de risc avansat. În primul rând verificăm deputaţii, apoi judecătorii, procurorii, miniştri şi alţi demnitari care au funcţii de conducere în instituţiile publice centrale.”
Lilia Carasciuc x Lilia Carasciuc Directoarea Transparency International, Lilia Carasciuc, care a participat la şedinţa grupului de monitorizare spune că a avut alte aşteptări de la raportul prezentat de preşedintele CNI:
„Eu m-am aşteptat ca domnul Donciu să fie mult mai deschis, nu că a fost autodefensiv, dar lui i se dă posibilitate ca să spună care sunt problemele ca să aibă susţinere şi din partea instituţiilor statale şi a societăţii civile. Să spună că dacă e vorba de declararea veniturilor şi proprietăţilor demnitarilor nimic nu se poate la moment de făcut.”
În faţa jurnaliştilor Donciu a recunoscu