Un incendiu a izbucnit într-un apartament din Timişoara şi zeci de persoane au fost evacuate. Cinci locatari, între care trei copii, au avut nevoie de îngrijiri medicale. Proprietarul apartamentului în care a izbucnit focul este în stare gravă.
Incendiul a izbucnit miercuri, puţin după ora 22.00. Flăcările şi fumul i-au alertat pe locatarii blocului care au sunat imediat la 112, potrivit România TV. "A ars chiar la vecinul. Nu ştiu ce s-a întâmplat pentru că dormeam. M-am trezit în fum şi am deschis geamurile", a spus unul dintre locatari, pentru România TV.
Toţi locatarii blocului au fost evacuaţi. Cinci persoane, printre care un bebeluş de două luni şi două fetiţe de 4 şi 6 ani, au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce s-au intoxicat cu fum. Proprietarul apartamentului de unde a pornit incendiul a ajuns la spital în stare gravă.
Pompierii au intervenit cu greu din cauza fumului gros. "Intervenţia a fost destul de dificilă, deoarece pe casa scării nu există geamuri. Este închisă şi s-a acumulat foarte mult fum. A pus probleme la evacuare, inclusiv a locatarilor de la etajele superioare", a precizat Ionuţ Vasile, căpitan ISU Timiş.
Flăcările nu s-a extins şi la celelalte apartamente. Cauza probabilă a incendiului este o suprasolicitare a reţelei de energie electrică. Bătrânul avea în apartament nu mai puţin de şase frigidere care funcţionau.
Ionut Chiperi
Citeste despre: incendiu , timisoara , bloc , proprietar , apartament vezi comentariile