Ion Valjan, "Cu glasul timpului. Amintiri", cuvânt înainte de Şerban Cioculescu, text stabilit, ediţie îngrijită, note şi Epilog de Micaela Gulea, Editura Humanitas (tel. 0372/74.33.82), colecţia "Vintage", 384 p.
Fiindcă e vremea vacanţelor, vă reamintesc ce vehicol extraordinar sunt cărţile pentru călătorii în spaţii şi timpuri mai mult sau mai puţin îndepărtate. Cum te ajută ele să-ţi iei lumea în cap, lumea largă şi populată cu tot felul de personaje ce merită întâlnite.
Vă mai amintesc şi câtă gratitudine le datorăm acelor scriitori care ştiu cum să absoarbă în pagini suculenţa vieţii, dându-ne-o mură-n gură şi nutrind cu ea trăiri, transformări interioare, viziuni, înţelesuri la care altfel n-am fi ajuns. Azi vă propun un asemenea voiaj de plăcere prin România de acum mai bine de un veac, în compania unui om de spirit, jovial şi comunicativ, care îşi pune în scenă pentru noi copilăria şi tinereţea de la sfârşitul sec. XIX şi din primele două decenii ale veacului trecut. Amintirile lui Ion Valjan se deosebesc de alte cărţi de memorialistică fiindcă abundă scenele cu decor, atmosferă, dialoguri, pline de anecdote, peripeţii şi personaje - o adevărată reprezentaţie de un hedonism molipsitor. Pe numele lui adevărat Ion (Jean) Al. Vasilescu, cel ce ne vorbeşte "cu glasul timpului" şi-a descoperit devreme pasiunea pentru teatru, dar familia l-a îndreptat spre o carieră "serioasă", cea de jurist. Odată ajuns magistrat, n-a vrut să renunţe nici la vocaţia de dramaturg şi şi-a prezentat piesele directorilor de teatru. Cum cele două identităţi publice păreau în ochii societăţii de atunci incompatibile, la sugestia lui Alexandru Davila şi-a contras numele Vasiliu Al. Jean în pseudonimul Valjan, transformat în renume printre contemporani şi înregistrat în istoria literaturii române.
Într-o vreme în care aşii baroului concurau
