Europarlamentarul Laszlo Tokes a afirmat, astăzi, că ardelenii s-au "săturat ca Bucureştiul să administreze Ardealul ca pe un soi de colonie", potrivit unui comunicat de presă.
Recent, europarlamentarul i-a cerut premierului Ungariei, Viktor Orban, "protectorat pentru Transilvania", fapt ce a stârnit o polemică între domnia sa şi premierul Ponta.
Premierul ţarii noastre a declarat, marţi, referitor la Laszlo Tokes, că regretă "că n-avem un preşedinte al României care să-şi îndeplinească atribuţiile constituţionale şi să ia poziţie atunci când sunt atacate integritatea teritorială şi independenţa statului român".
În replică Tokes a afirmat: "Ponta ar trebui să se întrebe mai degrabă ce suveranitate mai are ţara pe care o conduce, după ce a amanetat-o, practic, Fondului Monetar Internaţional".
Europarlamentarul a ţinut să precizeze: "Drept răspuns, doresc să îi pun în vedere premierului plagiator următoarele: rămânând la exemplul Tirolului de Sud, vreau să atrag atenţia că atunci când Austria s-a înţeles cu Italia referitor la protectorat, a recunoscut frontiera de stat a acesteia. Prin urmare, nici nu se pune problema ca cineva să ameninţe integritatea teritorială a României sau graniţele ei. Iar în ceea ce priveşte ideea independenţei, domnul Ponta ar trebui să se întrebe mai degrabă ce suveranitate mai are ţara pe care o conduce, după ce a amanetat-o, practic, Fondului Monetar Internaţional. Noi, ardelenii, ne-am săturat ca Bucureştiul să administreze Ardealul ca pe un soi de colonie. Istoria ultimelor decenii a demonstrat - mai mult sau mai puţin - că, în mod succesiv, puterea de la Bucureşti este incapabilă de o guvernare corespunzătoare, creând în general mai multe probleme României, decât soluţii. După ce au dus ţara în faliment, acum încearcă să dreagă busuiocul cu credite externe şi minciuni politice".
F. A. Europarlamentarul La