Liderul din Bălți al Ligii Tineretului Rus, Viktor Kalașnikov, a fost amendat.
Liderul din Bălți al Ligii Tineretului Rus, Viktor Kalașnikov, a fost amendat pentru că a purtat cu un grup de colegi pancarte critice la adresa României cu ocazia recentei vizite în Moldova a președintelui român Traian Băsescu. Liga Tineretului Rus a condamnat pe Facebook decizia, spunând că amintește de prigonirea limbii ruse în vremea ocupației românești a Moldovei. A încercat să afle detalii despre motivele amenzii Tamara Grejdeanu.
Deşi în mesajul de protest membrii organizaţiei sugerează că amenda s-a dat pentru afişarea pancartelor în limba rusă, în procesul verbal întocmit de poliţie se spune că fruntaşul Ligii din Bălţi a fost sancţionat pentru încălcarea legislaţiei cu privire la publicitate. Igor Tuleanţev, preşedintele Ligii Tineretului Rus crede că lozincile din timpul protestului faţă de vizita preşedintelui Traian Băsescu la Chişinău nu pot fi considerate nicidecum contravenţii:
„Prin urmare rezulta că pancarta în limba rusă pe care era scris „România, rușinea Europei” şi „România, marioneta NATO” a fost clasificată drept publicitate. Nu este clar la ce anume au făcut reclamă membrii Ligii tineretului rus şi ai altor organizaţii în faţa Consulatului Român din Bălţi. Unde au văzut publicitate organele de drept, în cuvântul România, NATO sau în cuvântul ruşine.”
Preşedintele Ligii spune că vor contesta decizia poliţiei şi nu vor accepta plata amenzii de 400 de lei. Sancțiunea a fost stabilită conform prevederilor din Codul contravenţional, în care se spune că difuzarea publicităţii exterioare ce nu întruneşte condiţiile prevăzute de lege, se sancţionează.
Deocamdată nu se ştie dacă sancţiunea emisă de unul dintre colaboratorii poliţiei din Bălţi va avea finalitate. Şeful serviciului de presă al Inspectoratului d