Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lovitură pentru 60% din transportul rutier internaţional al Republicii Moldova

Publicat in Adevarul, joi 1 august 2013 ·

Şeful Serviciului Federal Vamal al Rusiei, Andrei Belianinov, a anunţat o decizia unilaterală si nejustificată, contrară dreptului internaţional şi rus prin care se interzice utilizarea Carnetelor de transport rutier internaţional (TIR) pe teritoriul Federaţiei Ruse din 14 august 2013.

Anunţul făcut de vama din Rusia ia luat prind surprindere pe transportatorii din zeci de ţării, inclusiv şi pe unii conducători din domeniul transporturilor din aceasta ţară.

"Ar fi o decizie unilaterală cu încălcarea tuturor normelor internaţionale“, spune Vladimir Florea, preşedintele Asociaţiei Internaţionale a Transportatorilor Auto (AITA) din Moldova. "Deocamdată decizia nu a intrat în vigoare, iar Uniunea Internaţională a Transporturilor Rutiere (IRU) întreprinde masuri pentru ridicarea imediată a deciziei ilegale şi este în contact permanent cu CEE-ONU şi Comisia Europeană, precum şi cu membri IRU şi diferite organisme naţionale“, a precizat şeful AITA.

Vladimir Florea susţine că din informaţiile pe care le deţine contra deciziei Serviciului Vamal rusesc este şi conducerea ministerului Transporturilor.

Potrivit preşedintelui AITA intrarea în vigoare a deciziei Vamei din Rusia ar putea efecte grave pentru sectorul transporturilor din Moldova. "Circa 60% din transportul rutier internaţional efectuat de transportatorii moldoveni este legat de piaţa rusească. Nu e vorba de transport de marfă din Republica Moldova, ci a mărfurilor din ţerţe ţări. Totodată ieşirea Rusiei din acest sistem ar putea lovi şi pe transportatorii ruşi“, a menţionat Vladimir Florea.

De notat că în prezent 68 de ţări sunt parte a Convenţiei vamale privind transportul internaţional de mărfuri sub acoperirea carnetelor TIR (Convenţia TIR) din 14 noiembrie 1975. Convenţia TIR, care este administrată de Comisia Economică pentru Europa a ONU (CEE-ONU) cu sediul la Gen

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 57 minute
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Premierul Bolojan: Va fi stabilit un număr maxim de ANGAJAȚI ai primăriilor, în funcție de mărimea localităților

Gandul acum 33 minute
Primăriile vor avea un număr maxim de angajați, în funcție de mărimea localității, a anunțat vineri premierul Ilie Bolojan, într-o conferință de presă la Palatul Victoria. „Una dintre măsurile importante care vor fi propuse este legată de plafonarea

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum o ora
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Ilie Bolojan anunță vineri ce conține pachetul de măsuri pentru reforma administrației locale / Tot azi, anunț privind reorganizarea Cancelariei premierului

HotNews acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan va susține vineri, 18 iulie, o conferință de presă în care va prezenta măsurile din pachetul care se lucrează pentru reforma administrației publice locale. Conferință de presă va fi susținută de la ora 17.00 de Bolojan și de m

Nicușor Dan, declarații în Germania: „Europa trebuie să-și ia chestiunea securității în propriile mâini”

Mediafax acum o ora
În cadrul conferinței de presă comune de vineri, din Germania, cu cancelarul țării, Friedrich Merz, președintele României, Nicușor Dan, a vorbit despre procesul de reînarmare a Europei și despre perspectiva aderării Ucrainei la Uniunea Europeană. El

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Al doilea pachet de măsuri fiscale, anunțat în scurt timp de Ilie Bolojan

HotNews acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan susține o conferință de presă, vineri, de la ora 18:00, alături de ministrului Dezvoltării, Cseke Attila. Cei doi vor anunța pachetul de măsuri „privind reforma administrației publice locale”. HotNews va transmite în format LI

Reorganizare cu scandal. Sindicaliștii din Guvern amenință că vor da în judecată Cancelaria premierului

Adevarul acum o ora
Sindicaliștii de la Guvern sunt nemulțumiți de tăierile de posturi de la Cancelaria premierului și vor da în judecată instituția, a transmis șeful sindicatului, Noni Iordache.

MAE NATO și UE condamnă atacurile cibernetice rusești ale GRU împotriva statelor membre

Ziua Constanta acum 4 ore
NATO și UE condamnă cu fermitate activitățile cibernetice ostile desfășurate de entități subordonate Serviciului Militar de Informații al Federației Ruse (GRU) și îndreptate împotriva mai multor state membre NATO și ale Uniunii Europene. Actorii sub

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 12 ore
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

Vremea

București
acum

27°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

19°
vin.

17°/22°
sâm.

16°/28°
dum.

16°/30°
lun.

18°/33°
Constanta
acum

26°
vin.

17°/29°
sâm.

19°/26°
dum.

21°/28°
lun.

22°/31°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

14°/20°
sâm.

16°/25°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
Timisoara
acum

23°
vin.

13°/26°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°