Un poliţist din Sibiu a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având o îmbibaţie alcoolică în sânge peste limita legală. Ofiţerul Prislopeanu Decebal Răzvan
Procurorii au reţinut în rechizitoriu că la 07.12. 2012, în jurul orelor 23.55, în timp ce conducea autoturismul proprietate personală marca Ford Mondeo, cu nr de înmatriculare SB 05 JKW pe str. Ludoşi din mun. Sibiu, într-o curbă la dreapta, inculpatul a pierdut controlul volanului, a pătruns pe contrasens şi a lovit frontal un taximetru care circula regulamentar. În urma accidentului, au suferit leziuni corporale conducătorul taximetrului şi o pasageră, care nu au formulat plângere.
Întrucât organele poliţiei rutiere din cadrul Poliţiei Municipiului Sibiu sosite la locul faptei au constatat, în urma testării cu aparatul etilotest, că inculpatul avea o alcoolemie de 0,79 gr/l alcool pur în aerul expirat, acesta a fost condus la Spitalul Judeţean Sibiu, unde i-au fost prelevate 2 probe de sânge la un interval de o oră, rezultatul fiind de 2,45 grame la mie, respectiv 2,30 grame la mie.
Urmărirea penală a fost efectuată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, iar constatarea de către Poliţia Municipiului Sibiu, Biroul Poliţiei Rutiere.
„În noaptea de vineri spre sâmbătă la ora 24:15 am plecat din Ştrand cu două cliente, să le duc în Valea Aurie, după ce am trecut de prima curbă la stânga a doua curbă tot la stânga am văzut că vine dintre blocuri, din partea stângă a venit de undeva, şi a intrat direct în mine, frontal. Nu ştiu ce s-a întâmplat, ori nu s-a asigurat ori avea geamurile îngheţate”, a declarat pentru Adevărul Ilie Racoviţan, taximetristul lovit frontal de către comisarul şef Prislopeanu.
Taximetr