Şeful Pentagonului, Chuck Hagel, a avertizat că tăierile bugetare automate vor slăbi apărarea americană în viitor, presând Congresul SUA să nu aprobe astfel de măsuri. Secretarul Apărării a cerut aleşilor americani să conştientizeze situaţia Pentagonului, în condiţiile în care bugetul armatei va trebui tăiat cu 500 de miliarde de dolari pe zece ani, întrucât cele două tabere nu au reuşit cadă de acord în ultima lună.
În urmă cu patru luni secretarul Apărării, Chuck Hagel, a cerut realizarea unui studiu cu privire la consecinţele pe care tăierile bugetare le-ar avea asupra armatei americane dacă ar fi implementate, dar şi măsurile necesare pentru a le face faţă, scrie Mediafax. Dintr-un buget de 527,5 miliarde de dolari americani, Pentagonul a tăiat deja în acest an o primă tranşă de 37 de miliarde de dolari. "Studiul conchide că putem reduce strategic dimensiunea forţelor noastre terestre şi aeriene tactice, dincolo de scăderea programată deja", a explicat Chuck Hagel. "Noi am putea să executăm în continuare misiunile prioritare ale strategie noastre de apărare reducând totodată dimensiunea armatei terestre la o scară cuprinsă între 420.000 şi 450.000 de bărbaţi pentru componenta sa activă", a detaliat oficialul american , subliniind că o asemenea decizie încă nu a fost luată.
Sute de mii de soldaţi pot fi trimişi în rezervă
În condiţiile dublării timp de un deceniu a bugetului în favoarea războaielor din Irak şi din Afganistan, Pentagonul a prevăzut deja să aducă până la orizontul anului 2017 la 490.000 numărul militarilor activi şi să micşoreze corpul Marinei de la 201.000 la 182.000 de bărbaţi. În consecinţă, va fi posibilă trimiterea în rezervă de la 550.000 la 490.000 de bărbaţi, dar şi suprimarea "până la cinci" escadrilele de avioane tactice şi "reducerea dimensiunii flotei de avioane de transport C-130 cu un risc minimal", a afirmat şeful