În urma unui program derulat în acest an de Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Zalău, persoanele cu deficienţe de auz din județul Sălaj, în special vârstnicii, pot beneficia de testări auditive gratuite dar şi de aparate auditive gratuite până la suma de 920 de lei.
O echipă de medici specialişti ORL se va deplasa în mai multe localități ale județului Sălaj, unde vor realiza testări auditive gratuite tuturor vârstnicilor, indiferent dacă sunt sau nu membri CARP. După consultaţie, în cazul în care se vor constata deficienţe sau unele probleme, pacienţii vor beneficia de tratament gratuit sau, în cazuri extreme, dacă e nevoie de aparat auditiv se va acorda o scutire de preţ de până la 920 de lei.
Testările gratuite pentru vârstnici se vor desfăşura până la finalul lunii octombrie. Mai exact, în data de 14 august, în municipiul Zalău, în data de 28 august la Cehu Silvaniei, în data de 11 septembrie la Panic şi în data de 23 octombrie în localitatea Vârşolţ.
De circa doi ani, de când CARP Zalău a demarat acest program gratuit de consultaţii pentru vârstnici, peste 2.000 de sălăjeni au fost testaţi de medicii specialişti, iar aproximativ 100 au fost depistaţi cu deficienţe grave de auz şi au primit aparate auditive gratuite. În urma unui program derulat în acest an de Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Zalău, persoanele cu deficienţe de auz din județul Sălaj, în special vârstnicii, pot beneficia de testări auditive gratuite dar şi de aparate auditive gratuite până la suma de 920 de lei.
O echipă de medici specialişti ORL se va deplasa în mai multe localități ale județului Sălaj, unde vor realiza testări auditive gratuite tuturor vârstnicilor, indiferent dacă sunt sau nu membri CARP. După consultaţie, în cazul în care se vor constata deficienţe sau unele probleme, pacienţii vor beneficia de tratament gratuit sau, în cazuri extreme, dacă e