Naşterea micului prinţ britanic a fost, zile în şir, subiect de primă şi ultimă pagină pentru jurnale serioase şi temă de deschis şi de închis ştirile la posturi de televiziune de prestigiu. (Asta ca să nu mai luăm în calcul tabloidele de pretutindeni.) Şi ziarele, şi televiziunile şi-au zugrăvit obrazul cu steagul britanic şi, alături de feţele văcsuite din pieţele londoneze, au scandat lozinci mobilizatoare în cinstea copilaşului care s-a făcut, prin chinurile facerii, prinţ de-al treilea.

În fapt, presa şi televizoarele au început să fiarbă (şi, odată cu ele, jumătate de planetă) chiar înainte de Marele Eveniment. Atente la siguranţa şi stabilitatea planetară, ursitoarele mass-media au campat în faţa maternităţii, frăsuindu-se zile şi nopţi, de veghe în lanul de nelinişti ereditare, în speranţa unei încoronări precoce.

DE ACELASI AUTOR E chiar musai să fiu american? Finala de sport de la Roland Garros Un fabulos titlu de poveste - 6 aprilie 2013 Nedrept constituţional Lungi zile de aşteptare şi frămîntări sub presiunea a mii de curiozităţi şi dileme, începînd cu cele despre sexul copilului şi terminînd cu detaliile princiarei cure de slăbire de după naştere. Şi totuşi, acele mii de întrebări prenatale n-au fost decît un preludiu, minunat generic de oscar tabloid: tsunami-ul mediatic şi frenezia populară au atins apogeul abia după ce regele, mic şi gol, a apărut în lume. În acea zi, s-a declanşat ceea ce New York Times numea „un spectacol incomparabil cu vreun altul din epoca modernă a mass-media“ („a spectacle unlike any other in the modern media age“). The Sun s-a transformat, dintr-odată, în The Son, proba supremă că gorgeus George a devenit soarele lumii şi centrul universului: din potenţial prinţ, al treilea pe listă, the royal baby a ajuns, iacătă, un al doilea rege-soare. Titlurile ziarelor au crescut pe măsura evenimentului, ajungînd, inev