Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, vrea, din septembrie, implementarea unui „cod de conduită vestimentară” în Par- lament, fiind deranjat de modul în care au venit la şedinţe unii dintre aleşi şi-i vrea pe toţi „la patru ace”.
Rămâne de văzut, după ce codul va prinde contur, ce obligaţii le vor reveni aleşilor şi dacă vor fi reguli şi în ceea ce priveşte portul părului, în condiţiile în care unii dintre parlamentarii de Buzău îl au ori prea lung, ori nu-l mai au deloc. Nu se ştie dacă ţinuta vestimentară a puţinelor femei ajunse în Parlament va face şi ea obiectul noului cod. ●