CNADNR a semnat cu asocierea Tehnostrade - Spedition UMB, companii controlate de afaceristul Dorinel Umbrărescu, un contract de 419,4 milioane lei (95,3 milioane euro), fără TVA, pentru proiectarea şi construcţia lotului 4 al autostrăzii Lugoj - Deva.
Este vorba de construcţia a 22,1 de kilometri de autostradă între Deva şi localitatea Ilia.
Contractul, atribuit prin licitaţie deschisă, are o durată de proiectare de şase luni şi un interval de execuţie de doi ani, perioada de garanţie fiind de patru ani.
Pentru 85% din valoarea eligibilă a contractului a fost solicitată o finanţare nerambursabilă de la Uniunea Europeană, diferenţa urmând să fie asigurată de la bugetul de stat.
Reprezentanţii CNADNR au declarat recent agenţiei MEDIAFAX că se aşteaptă să semneze în august contractele pentru construcţia loturilor 2, 3 şi 4 ale autostrăzii Lugoj-Deva, proiecte care însumează peste 70 de kilometri şi au o valoare totală estimată la peste trei miliarde de lei (circa 680 milioane euro), fără TVA.
CNADNR a semnat cu asocierea Tehnostrade - Spedition UMB, companii controlate de afaceristul Dorinel Umbrărescu, un contract de 419,4 milioane lei (95,3 milioane euro), fără TVA, pentru proiectarea şi construcţia lotului 4 al autostrăzii Lugoj - Deva.
Este vorba de construcţia a 22,1 de kilometri de autostradă între Deva şi localitatea Ilia.
Contractul, atribuit prin licitaţie deschisă, are o durată de proiectare de şase luni şi un interval de execuţie de doi ani, perioada de garanţie fiind de patru ani.
Pentru 85% din valoarea eligibilă a contractului a fost solicitată o finanţare nerambursabilă de la Uniunea Europeană, diferenţa urmând să fie asigurată de la bugetul de stat.
Reprezentanţii CNADNR au declarat recent agenţiei MEDIAFAX că se aşteaptă să semneze în august contractele pentru construcţia loturilor 2, 3 şi 4 ale autostră