Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Leul priveşte spre Washington

Publicat in Crai Nou, joi 1 august 2013 ·

Investitorii erau atenţi ieri la declaraţiile care vor urma întâlnirii conducerii Rezervei Federale americane, astfel că aceştia şi-au redus expunerile pe activele considerate riscante, aşa cum sunt monedele din regiune.

Cursul euro a crescut de la 4,3907 la 4,4048 lei, după ce la finalul săptămânii trecute acesta coborâse la 4,3866 lei. Aversiunea faţă de risc a făcut ca deschiderea pieţei valutare să se realizeze la 4,3950 – 4,3980 lei, cu circa jumătate de ban mai sus comparativ cu închiderea de marţi. Presiunea pe cumpărarea de valută, pe o piaţă cu volume de transfer redus, au împins euro peste pragul de 4,40 lei, maximul atins de euro fiind de 4,4060 lei. La ora 14:00 cotaţiile din piaţă erau de 4,4050 – 4,4080 lei.

Cursul dolarului american a urcat de la 3,3081 la 3,3169 lei, iar cel al francului elveţian de la 3,5587 la 3,5778 lei.

Investitorii din piaţa locală nu au fost influenţaţi de anunţul privind încheierea unui nou acord preventiv cu FMI, care are o valoare de 4 miliarde euro, ei anticipând deja această decizie. De asemenea, îmbunătăţirea prognozei de creştere economică a României pentru acest an la 2% nu a avut efecte asupra evoluţiei leului.

Şi celelalte monede din regiune se depreciau ieri în faţa euro. Cea maghiară revenea la pragul de 300 de forinţi, după patru săptămâni şi jumătate, iar cea poloneză se tranzacţiona la 4,226 – 4,244 zloţi.

Perechea euro/dolar se tranzacţiona la 1,3241 – 1,33 dolari, acum două zile fiind atins un maxim de 1,3302 dolari. Această evoluţie avea loc cu câteva ore înainte de declaraţiile oficialilor Fed referitoare la politica monetară a băncii centrale americane. Astăzi urmează să se desfăşoare întâlnirea conducerii Băncii Centrale Europene. De asemenea, sunt aşteptate publicarea PIB-ului american în al doilea trimestru şi a pieţei forţei de muncă din SUA.

La Sibiu, euro se tran

Articolul in Crai Nou >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ambasadorul României în SUA „De astăzi, România îndeplinește formal toate condițiile tehnice pentru a face parte din programul Visa Waiver“

Ziua Constanta acum 20 minute
Conform evaluării Ambasadei României în SUA, țara noastră a îndeplinit ultimul criteriu pentru a accede în Programul Visa Waiver: rata de respingere a vizelor pentru SUA a scăzut sub 3 la sută “Astăzi este o zi mare, o zi pe care am așteptat-o multă

Elena Udrea ar putea fi ELIBERATĂ azi din închisoare. Instanța Supremă urmează să se pronunțe asupra cererii de revizuire a condamnării

Gandul acum o ora
Elena Udrea așteaptă decizia Instanței Supreme ce ar trebui să fie pronunțată azi, referitoare la cererea de revizuire a condamnării depusă de fostul ministru al Turismului, condamnat la șase ani de închisoare cu executare, în dosarul „Gala Bute”.

Casa Verde Fotovoltaice: Bugetul pentru regiunea Nord-Est s-a epuizat în 2 minute / Ce regiune se pregătește mâine

HotNews acum 48 minute
Programul Casa Verde Fotovoltaice pentru persoanele fizice a continuat astăzi cu regiunea Nord-Est, mai exact județele Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava şi Vaslui, pentru care s-a alocat un buget de 319,3 milioane de lei. Fondurile s-au epuizat

Calendar-Ortodox Sărbătoare mare pentru creștini ortodocși, astăzi, 1 octombrie

Ziua Constanta acum 43 minute
În aceasta lună, în ziua întâi, prăznuim pomenirea Acoperământului Preasfintei noastre de Dumnezeu Născătoarei şi pururea Fecioarei Maria. Trebuie să ştim că acest praznic a început a se prăznui pentru o pricină ca aceasta: în zilele împăratului Leo

Mureş - 10 percheziţii într-un dosar de proxenetism. Pistol cu gaz, legitimaţie falsă cu însemnele Poliţiei, găsite de poliţişti. Un bărbat de 45 de ani a fost reţinut

News.ro acum 2 ore
Un bărbat acuzat de proxenetism a fost reţinut în urma a 10 percheziţii desfăşurate în judeţul Mureş. Bărbatul este acuzat că începând din 2019 a achiziţionat mai multe apartamente pe care le-ar fi pus la dispoziţia unor femei, înlesnind astfel prac

UPDATE - Israelul anunţă că a început o operaţiune terestră „limitată” în sudul Libanului. O clădire dintr-o tabără de refugiaţi palestinieni, vizată de un atac. În paralel, o lovitură la Damasc a ucis trei persoane, între care o prezentatoare TV

News.ro acum 6 ore
Armata israeliană a anunţat, în noaptea de luni spre marţi, că forţele sale terestre au început raiduri „limitate, localizate şi ţintite” împotriva Hezbollah în zona de frontieră din sudul Libanului, relatează Reuters. BILANŢUL LOVITURII DIN SIRIA C

Marcel Ciolacu a anunțat data de la care românii vor călători fără viză în Statele Unite ale Americii

Ziare.com acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat că, începând din luna ianuarie, românii vor putea călători în Statele Unite fără a mai avea nevoie de viză. Anunțul oficial cu privire la eliminarea vizelor va fi făcut în jurul datei de 15 octombrie, potrivit decl

Informare meteo de vânt şi ploi moderate cantitativ în întreaga ţară, până miercuri dimineaţa

G4Media acum 38 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, marţi, o informare de intensificări ale vântului şi ploi moderate cantitativ, valabilă până miercuri dimineaţa în întreaga ţară. Potrivit sursei citate, în intervalul 1 octombrie, ora 10:00 – 2 o

Cod portocaliu de vânt pe litoral şi în Deltă, cod galben în Moldova, Dobrogea şi Muntenia

Mediafax acum 18 minute
Potrivit ANM, la ora 10:00 a intrat în vigoare un cod portocaliu de vânt puternic pe litoral şi în deltă. Avertizarea este în vigoare până la ora 20:00. În aceste zone, vântul va avea intensificări puternice, cu viteze la rafală de 70...90 km/h. Pân

The New York Times anunță că o susține pe Kamala Harris la prezidențialele din SUA: „Singura alegere patriotică”

HotNews acum 59 minute
Comitetul editorial al prestigiosului cotidian american The New York Times a anunţat luni că o susţine pe candidata democrată Kamala Harris la alegerile prezidenţiale din noiembrie din SUA, desemnând-o drept „singura alegere patriotică” împotriva re

Vremea

București
acum

13°
mar.

12°/19°
mie.

11°/20°
joi

13°/24°
vin.

15°/26°
Iasi
acum

mar.

8°/12°
mie.

8°/18°
joi

11°/22°
vin.

13°/24°
Constanta
acum

mar.

8°/15°
mie.

11°/20°
joi

16°/21°
vin.

18°/22°
Cluj-Napoca
acum

mar.

7°/14°
mie.

5°/17°
joi

10°/18°
vin.

13°/16°
Timisoara
acum

mar.

6°/17°
mie.

8°/20°
joi

14°/17°
vin.

15°/21°