Hello! încearcă un zâmbet chinezul bătrân, invitându-ne să ne așezăm în restaurantul lui. Intrăm. Suntem deja prieteni, am mai mâncat la el. Ne face semn să ne-așezăm, pune meniurile în fața noastră și așteaptă.
Ne așezăm, eu scot laptopul și-l instalez pe masă. Laura ia meniurile la puricat. Sunt meniurile corecte, cu mâncarea locală și prețurile locale. Zilele trecute și-a încercat norocul cu meniurile turistice și era cât pe ce să ne piardă de clienți. Ne-am împrietenit la loc când a scos meniurile bune din spatele tejghelei și ne-a gătit o porție de tăiței de ne-a stat pulsul. Suntem într-un orășel micuț din Malezia, ne pregătim să luăm un mic dejun târziu. Eu am și altă treabă în dimineața asta.
Îmi savurez cafeaua în timp ce contemplez gânditor documentul alb de pe ecranul laptopului. Acum e acum, umple pagina, scriitorule!
Recitesc mailul primit din senin zilele trecute. Alex sau Alexandru? întreabă. Alex îmi zic prietenii, răspund. Îți propun să scrii despre călătoria ta pentru Academia Cațavencu.
Cum să vă zic? Propunerea asta nu am cum s-o refuz. E ca și cum te-ar chema Nicu Covaci pe scenă în timpul concertului. Te duci. Fie și numai ca să-i ții pana de la chitară între melodii, te duci. Răspund la mail Ok și dau send.
Deci scrie, îmi zic. Scrie despre călătoria ta, Alex, pentru Academia Cațavencu!
Laura zâmbește pe partea cealaltă a mesei, văzându-mă încurcat. Zâmbește și mai ia o gură din ceaiul tradițional din fața ei. Zâmbetul i se întinde până la urechi de plăcere.
Călătoria mea în căutarea de altfel a început acum patru luni – am trecut prin India, Thailanda, și de câteva zile sunt în Malaezia. Am găsit locuri altfel, oameni altfel, moduri de a înțelege și de a vedea viața altfel. Am dormit în zeci de paturi, de la camere mari cu aer condiționat și televizor, la cușete de tren și hosteluri priete
