Înainte să citesc acest roman, cred că şi înainte de a afla că se traduce în română, am dat de un interviu acordat de Isabel Allende în care spunea că riscurile care îi ameninţă pe tinerii de azi sunt nenumărate: strada, crima, drogurile, pornografia pe Internet, jocurile video, filmele extrem de violente. Cum să-i protejezi? se întreba. Cu toate acestea, adăuga că nu scrie niciodată pentru a transmite un mesaj. Vorbele acestea mi le-am amintit după lectura „Caietului Mayei”*).
Un roman superb, unul dintre cele mai bune scrise de Isabel Allende, căreia Humanitas fiction i-a dedicat de câţiva ani o serie de autor. Un roman cu de toate – istorie, tramă poliţistă, frescă socială, iubire, romantism. „Mă cheamă Maya Vidal, sunt o fată de nouăsprezece ani, necăsătorită, fără iubit, asta din lipsă de ocazii, nu că aş fi fiţoasă, născută în Berkeley, California, cu paşaport american, temporar refugiată pe o insulă din sudul lumii. În hindi, maya înseamnă «vrajă, iluzie, vis». N-are nicio treabă cu firea mea. Mi s-ar potrivi mai curând Atila, căci unde pun piciorul nici iarba nu mai creşte. Povestea mea începe în Chile, cu bunica mea Nini, cu mult înainte de a mă naşte eu...”
O poveste simplă: o adolescentă rebelă, nepoată a unor refugiaţi chilieni, fuge din sânul familiei, unde cunoaşte căldura şi iubirea, atunci când moare bunicul pe care îl adora; ajunge să bea, să se drogheze şi să se prostitueze, cade în mrejele unor traficanţi, e căutată de FBI şi de Interpol, scapă ca prin minune şi, recuperată de familie, este trimisă pe o insulă chiliană departe de continent, pentru a nu fi ajunsă de mâna mafioţilor. Dar un roman care, deşi începe greoi, e scris cu pasiune, din punctul de vedere al eroinei, capătă ritm şi tensiune şi se citeşte cu sufletul la gură, mai ales pentru că, spuneam, are de toate: şi amintirea represiunilor dictaturii din Chile, şi t