Preşedintele Bashar al-Assad a declarat că este “sigur de victoria” trupelor sale în războiul civil care însângerează Siria de peste doi ani, într-un mesaj adresat joi militarilor de Ziua Armatei.
“Dacă nu eram siguri de victorie, nu am fi avut capacitatea să rezistăm şi nu am fi putut să continuăm (lupta) după peste doi ani de agresiune”, a declarat şeful statului în acest mesaj preluat de agenţia oficială Sana.
“Credinţa mea în voi este mare şi am încredere în capacitatea voastră de a (…) duce la bun sfârşit misiunea naţională care vă este încredinţată”, a adăugat el, adresându-se militarilor, cu ocazia marcării a 68 de ani de la crearea armatei siriene.
“Aţi dat dovadă de un curaj rar în lupta împotriva terorismului şi aţi impresionat lumea prin rezistenţa voastră (…), făcând faţă celui mai feroce şi mai brutal război din istoria modernă”, a mai apreciat al-Assad.
Conflictul opune de peste doi ani trupele regimului, dotate cu o puternică forţă aeriană şi sprijinite de mai multe luni de către mişcarea şiită libaneză Hezbollah, unor rebeli mai puţin echipaţi, pe care Damascul îi cataloghează drept “terorişti” susţinuţi din străinătate.
Conflictul s-a soldat cu peste 100.000 de morţi, potrivit ONU.
Preşedintele Bashar al-Assad a declarat că este “sigur de victoria” trupelor sale în războiul civil care însângerează Siria de peste doi ani, într-un mesaj adresat joi militarilor de Ziua Armatei.
“Dacă nu eram siguri de victorie, nu am fi avut capacitatea să rezistăm şi nu am fi putut să continuăm (lupta) după peste doi ani de agresiune”, a declarat şeful statului în acest mesaj preluat de agenţia oficială Sana.
“Credinţa mea în voi este mare şi am încredere în capacitatea voastră de a (…) duce la bun sfârşit misiunea naţională care vă este încredinţată”, a adăugat el, adresându-se militarilor, cu ocazia marcării a