Rata de absorbţie a fondurilor UE (sumele decontate României în contul lucrărilor efectuate în cadrul proiectelor dezvoltate cu fonduri nerambursabile) a crescut spectaculos în luna iulie când au intrat în România peste 700 mil. euro, sumă aproape egală cu tot ce a atras România ca rambursări în primele şase luni ale anului şi mai mare decât tot ce a primit în 2012.
Este o veste foarte bună pentru economie, dar şi pentru bugetul consolidat care acum plăteşte din sume proprii sau din împrumuturi la Trezorerie cheltuielile decontate de beneficiarii de fonduri europene.
Potrivit informaţiilor publicate de Ministerul Fondurilor Europene, de la 30 iunie până la 26 iulie României i-au fost rambursate de la UE 723 mil. euro, în vreme ce sumele totale rambursate în primele şase luni ale anului au fost de 735 mil. euro. Astfel, până la 26 iulie, rata de rambursare a ajuns la 19,1% (3,67 mld. euro din totalul celor 19,2 mld. euro puse la dispoziţia României între 2007 şi 2013 pentru fondurile structurale), de la 15,3% în iunie.
De la începutul anului în România a primit ca rambursări de la UE 1,46 mld. euro, cu 329 mil. euro mai mult decât în întreaga perioadă a anului trecut când României i-au fost rambursate fonduri de 1,13 mld. euro.
Absorbţia înregistrată în iulie este cea mai mare înregistrată într-o singură lună, de când România primeşte fonduri structurale nerambursabile de la UE.
Dacă trendul se menţine în lunile ce vin, atunci şi bugetul consolidat va avea de câştigat pentru că, pe fondul ratei de absorbţie scăzute, cheltuielile statului cu proiectele cu finanţare nerambursabile au fost reduse, în primele şase luni din an, cu 19% faţă de aceaşi perioadă a anului trecut, la 5,2 mld. lei (1,1 mld. euro). Sumele cheltuite din bugetul consolidat cu proiectele UE trebuie recuperate de la Bruxelles pentru că, dacă nu sunt, ele intră în