Aşa cum au promis, responsabilii Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a Judeţului Buzău, prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, au publicat ieri aşa numita „listă a ruşinii” care cuprinde contribuabilii cu datorii la stat.
„Lista ruşinii” cuprinde mii de societăţi din toată ţara – mari, mici sau mijlocii – inclusiv de la Buzău, care la data de 30 iunie figurau cu datorii la plata unor impozite şi taxe, datorate statului. Şi, în timp ce numărul firmelor buzoiene cu datorii mici şi mijlocii e de ordinul sutelor, contribuabilii mari cu arierate pot fi număraţi pe degete.
Astfel, datele centralizate de la Direcţia Generală a Finanţelor Publice arată că, la finele lunii iunie 2013, mai multe firme din Buzău înregistrau datorii importante la bugetul de stat. Mai exact, este vorba despre patru societăţi cu restanţe, care datorează bugetului de stat peste zece milioane de lei.
Spre deosebire de finele lunii martie 2013, când ANAF a publicat o altă listă a societăţilor cu datorii la stat, situaţia s-a schimbat după primele saşe luni ale acestui an. Astfel, după ce a fost preluată de Invest Nikarom, societatea Ductil Steel nu mai figurează între marii datornici. În schimb, pe listă au rămas Avicola Buzău, cu datorii de 4,183 milioane de lei, din care 1,514 milioane de lei reprezintă TVA neachitată. Datorii de 2,964 milioane de lei are şi Boromir, urmat de AB Construct, cu peste două milioane de lei, şi Gerom SA, cu peste 1,3 milioane de lei. În schimb, societăţi precum Alison Hayes, controlată de un fost premier al Ciprului, dar şi Industria Filati, au ieşit de pe “lista ruşinii”, după ce şi-au achitat datoriile. ●
Aşa cum au promis, responsabilii Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a Judeţului Buzău, prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, au publicat ieri aşa numita „listă a ruşinii” care cuprinde contribuabil