Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Conflictele de interese ale primarilor români, în presa internaţională. Le Monde: Peste 2 600 de aleşi locali ar trebui să demisioneze

Publicat in Puterea, joi 1 august 2013 ·

Cotidianul francez “Le Monde” a notat că aproape jumătate dintre primarii din România aleşi în iunie 2012 ar trebui să-şi abandoneze posturile din cauza conflictelor de interese, după constatarea făcută de Agenţia Naţională de Integritate. Totodată, jurnaliştii au mai scris că primarii şi consilierii locali arătaţi cu degetul figurează în consiliile de administraţie ale mai multor societăţi comerciale.

Publicaţia franceză a relatat în articolul intitulat "În România, aleşii locali nu îşi refuză nimic", din ediţia de miercuri, că aproape jumătate din cei 2.665 de primari din România aleşi în iunie 2012 ar trebui să-şi abandoneze posturile. În articolul menţionat apar şi declaraţiile directorul ANI, Horia Georgescu, care susţine că "mii de consilieri locali au semnat contracte cu propriile lor societăţi. O bună parte din persoanele angajate în aceste societăţi se regăsesc apoi în echipele ce gestionează proiectele finanţate din fonduri europene", relatează Agerperes.

Totodată, jurnaliştii au notat că primul ministru socialist, Victor Ponta, care conduce un guvern de coaliţie compus din socialişti şi liberali, promite să găsească o soluţie, dar nu-şi ascunde jena. "Este important să nu începem o nouă dispută cu Comisia Europeană, dar jumătate dintre primarii şi consilierii locali sunt în această situaţie. Să luăm în considerare demisia lor şi organizarea de alegeri în întreaga ţara? Nu cred că ar fi o idee bună", afirmă el.

Primarii, presiuni asupra Guvernului

Ulterior, “Le Monde” a notat că această perspectiva este respinsă în bloc de primarii vizaţi care au făcut presiuni asupra guvernului pentru a împiedica ANI să le facă rău. Un aviz pe care guvernul român este prea puţin dornic să îl ia în considerare."Nu este normal să i se refuze unei comunităţi să aibă reprezentanţi într-o societate comercială", a declarat viceprim-ministrul Liviu

Articolul in Puterea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Știri România FOTO-VIDEO. Alertă la o grădiniță! Un adult și 12 copii, transportați la spital

Ziua Constanta acum 22 minute
Azi, 24 iunie, pompierii din cadrul ISU BIF au intervenit pentru acordarea primului ajutor calificat mai multor persoane, din cadrul unei unități de învățământ (gradinița) din strada Sfântul Ştefan, din sectorul 2 al Capitalei. Au fost evaluate medi

Donald Trump pune din nou la îndoială clauza de apărare colectivă a NATO: „Există numeroase definiții ale Articolului 5”

HotNews acum 57 minute
Președintele american Donald Trump a declarat marți că există „numeroase definiții” pentru clauza de apărare colectivă din Tratatul NATO, comentarii care riscă să provoace o nouă alarmă în rândul aliaților care se reunesc la Haga, relatează Reuters.

Dominic Fritz cere demiterea deputatului Mihail Neamţu din fruntea Comisiei de Cultură a Camerei Deputaţilor, în urma derapajelor publice repetate, misogine, violente şi incompatibile cu orice funcţie de conducere într-un stat democratic

News.ro acum 40 minute
Liderul USR cere, marţi, demiterea deputatului Mihail Neamţu din fruntea Comisiei de Cultură a Camerei Deputaţilor, în urma derapajelor publice repetate, misogine, violente şi incompatibile cu orice funcţie de conducere într-un stat democratic, arăt

Csaba Asztalos, președintele CNCD, numit judecător al Curții Constituționale de către Camera Deputaților

Ziua Constanta acum 4 ore
Camera Deputaților l-a numit, marți, 24 iunie 2025, pe Asztalos Csaba, președintele Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD), în funcția de judecător la Curtea Constituțională a României (CCR). Asztalos a fost propus pentru aceast

Mircea Abrudean este noul președinte al Senatului. El îi ia locul lui Ilie Bolojan, devenit premier

HotNews acum 4 ore
Mircea Abrudean a fost propus de PNL pentru a ocupa a doua funcție din stat. El a fost susținut de coaliția PSD-PNL-USR-UDMR. Votul a fost dat marți, în plenul Senatului. S-au înregistrat 89 voturi pentru și 28 împotrivă. Mircea Abrudean a fost preș

Soarta pensiilor speciale. Sorin Grindeanu: Actuala coaliţie e hotărâtă să meargă înainte

BusinessMagazin acum 40 minute
Noul preşedinte al Camerei Deputaţilor, Sorin Grindeanu, spune că este dificilă trecerea prin Parlament a unei legi privind pensiile speciale în actuala sesiune.

ANPC obligă toate mall-urile din România să facă deratizare de urgenţă

BusinessMagazin acum 40 minute
Toate centrele comerciale din România sunt obligate să facă de urgenţă deratizare şi dezinsecţie, a anunţat ANPC. Măsura vine după numeroase sesizări privind prezenţa gândacilor în food court-uri şi controale care au confirmat probleme de igienă.

Ionuț Costea, cumnatul lui Mircea Geoană, a fost adus în țară

Ziua Constanta acum 5 ore
Astăzi, 24 iunie 2025, Mircea Ionuț Costea, cumnatul lui Mircea Geoană, fostul secretar general adjunct al NATO, a fost adus în țară. Acesta era urmărit internațional pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în forma complicității. Bărbatul a

PUSL cere premierului Bolojan să elimine călătoriile parlamentarilor la clasa business

BusinessMagazin acum 40 minute
Lavinia Şandru, purtătorul de cuvânt al PUSL, îi cere premierului Ilie Bolojan să oprească privilegiul parlamentarilor de a zbura la clasa business pe bani publici, în timp ce românilor li se cer sacrificii din ce în ce mai mari.

Ce s-a întâmplat în Gaza, la scurt timp după armistițiul dintre Iran și Israel

HotNews acum o ora
Forțele israeliene au ucis cel puțin 40 de palestinieni în Fâșia Gaza și au ordonat noi evacuări marți, conform unor medici și locuitori din enclavă, în cadrul unei noi episoade de vărsare de sânge venite la scurt timp după ce Israelul și Iranul au

Vremea

București
acum

36°
mar.

17°/36°
mie.

17°/34°
joi

23°/37°
vin.

21°/35°
Iasi
acum

27°
mar.

17°/27°
mie.

16°/33°
joi

18°/27°
vin.

16°/30°
Constanta
acum

35°
mar.

18°/35°
mie.

16°/28°
joi

22°/31°
vin.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

29°
mar.

16°/29°
mie.

16°/31°
joi

20°/30°
vin.

18°/30°
Timisoara
acum

32°
mar.

16°/32°
mie.

16°/37°
joi

22°/39°
vin.

19°/34°