Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Canapeaua şi scaunul de birou sunt cei mai mari duşmani ai omului modern. Ce boli riscăm fiindcă stăm jos prea mult

Publicat in Adevarul, joi 1 august 2013 ·

Probabil chiar acum stai jos şi citeşti, dar acest lucru te omoară încet, dar sigur. Da, statul pe scaun mai mult de şase ore pe zi creşte riscul de deces cu 40%.

Marea parte a vieţii noastre ar trebui petrecută în picioare. În trecutul îndepărtat, fie vânam pentru a ne hrăni, fie aveam grijă de recolte, dar stăteam în picioare. Odată cu avansul tehnologic, televizoarele, computerele şi munca la birou ne-au făcut să stăm jos mai mult decât oricând în istoria noastră: 9,3 ore pe zi, chiar mai mult timp decât ne petrecem dormind (7,7 ore). Organismul nostru nu a fost făcut pentru asta şi deja începem să suportăm efectele acestei vieţi sedentare, notează „Brainz“.

Statul jos creşte riscul de deces cu până la 40%

Dacă stai jos mai mult de şase ore pe zi, este cu 40% mai probabil să mori în următorii 15 ani, în comparaţie cu cineva care stă jos mai puţin de trei ore pe zi. Şi asta se întâmplă chiar dacă te menţii în formă. Studiile au demonstrat că doar dacă reduci timpul de stat jos scapi de acest risc.

Este clar că statul în fund ne omoară, însă cum o face este la fel de interesant.

Statul jos ne îngraşă. Obezii stau jos pe zi cu 2,5 ore mai mult decât oamenii slabi. Efectele statului jos nu sunt doar pe termen lung, organismul intrând într-o stare distructivă chiar în momentul în care te-ai aşezat. Cum? Păi, imediat ce te-ai aşezat, activitatea electrică din muşchii tăi se opreşte, arderea caloriilor încetineşte până la doar una pe minut, enzimele care ajută la arderea grăsimilor scad cu 90%. După două ore de stat jos nivelul colesterolului bun scade cu 20%. După 24 de ore eficienţa insulinei scade cu 24%, iar riscul de diabet creşte.

Cum să scapi cu viaţă din scaun sau din canapea

Pentru mulţi dintre noi, statul jos timp de opt ore pe zi este inevitabil. Dar statul jos în plus faţă de

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum o ora
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 2 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Iaşi: Un bărbat şi fiica sa au ajuns la spital, după ce s-au intoxicat cu un insecticid folosit împotriva ploşniţelor

News.ro acum 24 minute
Un bărbat de 49 de ani şi fiica sa de 12 ani, din Iaşi, se află internaţi în spital, după ce s-au intoxicat cu o substanţă folosită împotriva ploşniţelor. Bărbatul le-a spus medicilor că a stropit locuinţa în cursul zilei de sâmbătă, după care a ple

Reformă majoră în sistemul de sănătate. Ilie Bolojan şi Alexandru Rogobete, ministrul Sănătăţii: Creşterea accelerată a cheltuielilor nu mai poate fi susţinută / Sumele nu se reflectă în calitatea serviciilor pe care sistemul nostru de sănătate le oferă cetăţenilor şi nici în satisfacţia pacienţilor

Ziarul Financiar acum 2 ore
Prim-ministrul României a anunţat, luni după-amiază, pachetul de reformă din domeniul sănătăţii. Conform acestuia, cheltuielile din sănătate au continuat să crească, ajungând la un nivel nesustenabil. La conferinţa de presă a mai participat şi Minis

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum 5 ore
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

Incident șocant în Iași: O femeie a fost găsită înjunghiată într-o mașină parcată

Adevarul acum o ora
O femeie a fost găsită înjunghiată într-o mașină parcată luni, 21 iulie, pe șoseaua Națională din municipiul Iași. Momentan, victima este conștientă.

Israelul a lansat o ofensivă aeriană şi terestră asupra localităţii Deir al-Balah din centrul Fâşiei Gaza

News.ro acum 49 minute
Israelul a lansat raiduri aeriene substanţiale şi o operaţiune terestră în Gaza, vizând Deir al-Balah, centrul-cheie al eforturilor umanitare din teritoriul palestinian devastat, pe fondul avertismentelor tot mai insistente privind extinderea foamet

UPDATE - Şoferul care a blocat traficul pe A1, în semn de protest, şi s-a urcat pe cabina TIR-ului, plasat sub control judiciar / 13 pietoni, amendaţi cu 40.500 de lei, în acelaşi context

News.ro acum o ora
Bărbatul de 33 de ani care a oprit TIR de-a curmezişul sensului spre Bucureşti al autostrăzii A1, blocând traficul în semn de protest, şi apoi s-a urcat pe cabina camionului a fost reţinut pentru împiedicarea sau îngreunarea circulaţiei pe drumurile

Bărbat arestat preventiv după ce ar fi încercat să îşi omoare fosta concubină lovind-o cu maşina din spate / O hărțuia și inista să se împace cu el sub amenințarea că o va ucide

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un bărbat a fost arestat preventiv după ce a încercat să îşi omoare fosta concubină lovind-o intenţionat cu maşina în timp ce femeia circula ca pieton pe o stradă din Cernavodă, a informat luni Parch

Vremea

București
acum

35°
lun.

20°/36°
mar.

23°/42°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

32°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/32°
joi

20°/36°
Constanta
acum

32°
lun.

20°/33°
mar.

22°/31°
mie.

24°/27°
joi

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

31°
lun.

17°/31°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
joi

20°/33°
Timisoara
acum

36°
lun.

19°/38°
mar.

16°/33°
mie.

20°/36°
joi

24°/40°