După terminarea celui de-al Doilea Război Mondial, peste 16.000 de soldaţi şi ofiţeri ai armatelor învinse au muncit timp de câţiva ani pentru refacerea Moldovei Socialiste.

Soarta prizonierilor germani şi ai aliaţilor lor, care s-au aflat după 23 august 1944 pe teritoriul RSSM, reprezintă un subiect ce nu a fost încă elucidat. Din arhivele până mai ieri secrete reiese că soldaţii germani, români, maghiari etc. au fost închişi în trei lagăre de prizonieri de pe teritoriul RSSM: unul la Chişinău, altul la Bălţi şi al treilea la Tighina. Acestea, la rândul lor, aveau subunităţi - şantiere de muncă. Pentru tratarea prizonierilor, la Bălţi a fost înfiinţat un spital special. La scurt timp de la desfiinţarea lagărelor şi a spitalului, în 1948, cimitirele unde au fost înmormântaţi prizonierii au fost distruse. După reuşita militară de la Stalingrad, dar mai ales după ce frontul a trecut de râul Prut şi Germania a fost înfrântă, Armata Roşie a capturat un număr mare de soldaţi şi ofiţeri germani şi aliaţi ai acestora. Astfel, pe lângă lagărele de prizonieri deja existente, în Uniunea Sovietică au fost înfiinţate, de urgenţă, altele. Potrivit unor date, în URSS au existat cel puţin 216 lagăre de război, cu peste 2.464 de subunităţi / şantiere de muncă, în care au fost ţinuţi peste 5 milioane de prizonieri. Informaţia se referă doar la lagărele subordonate NKVD, fără a le lua în calcul pe cele ale fronturilor Armatei Roşii. PRIZONIERII DE RĂZBOI, PROPRIETATEA NKVD

Chiar dacă regimul din lagărele de prizonieri era identic cu cel din puşcărie, ele nu erau penitenciare, întrucât cei aflaţi acolo nu executau o pedeapsă, nu fuseseră condamnaţi de vreo instanţă. Capturaţi în urma unor operaţiuni militare, prizonierii au devenit proprietatea NKVD, iar militarii i-au folosit la munci, de obicei cele mai grele, evident cu o remunerare simbolică. Paradoxal, dar utilizarea