Tinerii care nu au intrat la facultate în prima sesiune de admitere mai au o şansă. Academia de Studii Economice (ASE) din Bucureşti a început joi înscrierile pentru prima etapă din cea de-a doua sesiune de admitere. Cum era de aşteptat, chiar de pe 1 august, prima zi de înscrieri, a început vânzoleala la porţile facultăţii. Aspiranţii la o diplomă în economie s-au înghesuit să-şi depună dosarele pentru unul din cele peste 1.500 de locuri rămase libere, inclusiv la buget, mai ales că admiterea se va face strict pe baza mediei de la bacalaureat, fără a se mai da examen (cu excepţia programelor cu predare în limbi străine). La prima sesiune au participat 3.359 de candidaţi, pe cele 5.200 de locuri scoase la concurs, şi au fost admişi 2.736.
ASE nu este singura instituţie de învăţământ superior care nu şi-a „făcut plinul“ la boboci. Locuri neocupate au rămas şi la Universitatea din Bucureşti (facultăţile de Chimie, Fizică, Matematică, Informatică şi Ştiinţe Politice), la Universitatea de Vest din Timişoara (facultăţile de Litere, Fizică şi Sociologie au anunţat că organizează sesiune de admitere în toamnă), dar şi la Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj (toate facultăţile, cu excepţia Dreptului, vor organiza o nouă sesiune de admitere).
Două etape
La Academia de Studii Economice (ASE), în cele două etape de admitere din sesiunea a doua candidaţii vor concura pentru ocuparea unuia din cele 457 locuri la buget sau 1.124 locuri rămase libere la taxă. Înscrierile pentru cele două etape de admitere se fac în intervalul 1-4 august sau 3-7 septembrie. Taxa de înscriere este de 100 de lei pentru primele două opţiuni. Candidaţii care vor să îşi exprime mai mult de două opţiuni vor plăti, în plus, câte 25 de lei pentru fiecare opţiune exprimată. Plata pentru prima etapă se face în intervalul 1-4 august, între orele 9.00-14.00, la casieriile de la parter