Savanţii americani au anunţat că au reuşit să creeze în laborator o ureche cu ajutorul ingineriei celulare, folosind celule prelevate de la animale. În urma rezultatelor obţinute, experţii susţin că sunt tot mai aproape de a crea în laborator prima ureche articială umană cu celule de provenienţă umană, notează BBC.
Urechea creată la laborator are aceeaşi flexibilitate ca şi cea reală, precizează medicii de la Massachusetts General Hospital din Boston, cercetătorii care au „crescut” o ureche artificială în laborator.
Datele studiului mai arată că tehnologia utilizată pentru obţinerea urechii artificiale ar putea fi folosită în cazul persoanelor care se nasc cu urechi deformate sau îşi pierd una sau ambele organe ale auzului în urma unui accident, mai scrie BBC.
„Ingineria celulară este în plină dezvoltare în medicina prezentului: organe artificiale sunt create tot mai mult în laboratoare, în speranţa că, în viitor, vom ajunge să putem ‚cultiva’ astfel de organe pentru a le înlocui pe cele originale care suferă ori pe care le pierdem”, au precizat cercetătorii.
Pentru a crea urechi în laborator, savanţii americani au recoltat ţesut viu de la vaci şi oi şi au crescut urechile pe o sârmă flexibilă, rezultatul fiind forma 3D a unei urechi umane reale. Ulterior, urechea a fost implantată unui şobolan, iar experimentul a reuşit să păstreze forma urechii şi flexibilitatea naturală a cartilajului. Suportul pe care a fost crescută iniţial urechea era din titan şi a fost modelat după forma unei urechi umane reale.
BBC scrie că cercetarea demonstrează că, în teorie, cel puţin, o ureche umană poate fi crescută în laborator. „Este un pas important în pregătirea pentru experimentele clinice pe oameni”, consideră dr. Thomas Cervantes, coordonatorul studiului. În opinia lui, studiile clinice pe subiecţi umani ar putea începe în aproximativ cinci an